MARTURII DIN VIATA MONAHALA

Gheron Iosif

Capitolul I


Catre un tanar care a intrebat despre " rugaciunea mintii "

Iubitul meu frate intru Hristos, iti doresc sa fii bine.

Astazi am intrat in posesia scrisorii tale si iti dau raspuns la toate cate imi scrii. Informatiile pe care mi le ceri nu cer nici timp si nici osteneala pentru a ti le oferi.

Pentru mine, rugaciunea mintii este ca mestesugul fiecaruia ( ca meseria fiecaruia ), din moment ce o lucrez de mai bine de treizeci si sase de ani.

Cand am venit eu la Sfantul Munte am cautat dintru inceput pe pustnicii care lucrau rugaciunea. Pe atunci - acum patruzeci de ani - erau multi care aveau viata inlauntrul lor. Oamenoi ai virtutii. Batranei plini de zile . Dintre acestia ne alegeam duhovnicul si pe ei ii aveam indrumatori.

A lucra rugaciunea mintii inseamna a te sili pe tine insuti sa spui continuu rugaciunea cu gura. Fara intrerupere. La inceput repede; sa nu aiba timp mintea sa nasca ganduri trecatoare. Sa ai atentia concentrata numai asupra cuvintelor : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Dupa mult timp se obisnuieste mintea si o spune de la sine. Si te indulcesti de ea ca si cand ai avea miere in gura. Si doresti sa o spui mereu ( sa o tot spuiu ). Daca o lasi, iti pare foarte rau.

Cand mintea ajunge sa se obisnuiasca si sa se umple - sa o invete bine - atunci o trimite si in inima. Pentru ca minteta este cea care hraneste sufletul. Lucrarea ei este aceea de a cobora in inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rau, deoarece in inima este centrul puterii spirituale si trupesti a omului, este tronul mintii. Deci, cand cel care se roaga isi pazeste mintea sa nu-si imagineze nimic si este atent numai la cerintele rugaciunii, atunci respira nd usor, cu oarecare efort si vointa, o coboara in inima si o tine inlauntru si spune cu ritm rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ".

La inceput spune de cateva ori rugaciunea si respira o data. Dupa aceea, cand mintea se obisnuieste sa stea in inima, spune la fiecare rtespiratie o data rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase " inspirand, si : " miluieste-ma " expirand. aceasta se face pana cand harul dumnezeiesc va umbri si va lucra in suflet. Dupa aceasta, totul este contemplatie ( vedere duhovniceasca ).

Rugaciunea se spune peste tot; stand jos sau in picioare, culcat in pat sau mergand. " Neincetat rugati-va, dati multumire pentru toate " spune Apostolul. Nu numai inainte de culcare trebuie sa te rogi. Este nevoie de multa stradanie. Cand obosesti, aseaza-te. Apoi iarasi ridica-te. Sa nu te ia somnul.

Toate acestea se numesc " lucrarre ". Tu arati lui Dumnezeu vointa ta. Apoi totul depinde de Acesta, daca iti va da sau nu. Dumnezeu este inceputul si sfarsitul. Harul Lui lucreaza totul. El este puterea mobilizatoare.

Iar cum se intampla aceasta, cum lucreaza iubirea, stii. Trebuie sa pazesti poruncile. Cand te scoli noaptea si te rogi, cand vezi un bolnav si iti este mila de el, cand vezi pe vaduva sau pe orfan, pe batran si ai mila de ei, ajutandu-i, atunci te iubeste Dumnezeu. Mai intai Acela te iubeste si iti reaseaza harul Sau. Apoi noi daruim din ale Sale : " ale Tale dintru ale Tale ".

Daca voiesti sa-L gasesti numai prin rugaciune, sa nu scoti nici o rasuflare fara rugaciune. Sa fii atent numai sa nu primesti nici un fel de naluciri. Deoarece Dumnezeu este fara forma de inchipuit, fara culoare. Este mai presus de orice inchipuire. Nu putem sa-L comparam cu nimic. Este prezent ca o dulce si abia perceptibila suflare in cugetele noastre. Starea de reculegere, de patrundere vine cand te gandesti la cat de mult L-ai suparat pe Dumnezeu. Care este atat de milostiv, atat de plin de iubire. care S-a rastignit si toate le-a indurat pentru noi. Toate aceste si multe altele cate a suferit Domnul, daca te gandesti la El, iti vor aduce starea de reculegere duhovniceasca.

Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este necesara atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala.

Cand ai sa vii la Sfantul Munte, dupa cum spui, sa vii sa ma vezi. atunci insa vom vorbi despre alte lucruri. Nu-ti va mai ramane timp sa vorbim despre rugaciune. Rugaciunea ai sa o afli atunci cand mintea va fi linistita. Aici, trecand de la o manastire la alta, mintea iti va fi atrasa de cele ce vei vededa si vei auzi.

Eu sunt sigur ca vei afla " rugaciunea ". Sa nu te indoiesti. Numai sa bati direct la usa milostivirii dumnezeiesti si Hristos iti va deschide. Cu neputinta sa nu-ti deschida. Iubeste-L mult ca sa primesti mult. In dragostea ta pentru El, multa sau putina, sta si darul, mult sau putin.

Capitolul II



Catre acelasi, despre rugaciune si raspuns la intrebari

M-am bucurat mult de dorinta pe care o ai de a fi de folos sufletului tau. Si eu insetez sa fiu de folos fiecaruia dintre fratii care cauta sa se mantuiasca.

Asadar, iubitul si dragul meu frate, deschide-ti bine urechile. Telul final al omului, din momentul in care s-a nascut la viata, este de a-L afla pe Dumnezeu. Nu-L poate insa gasi daca mai intai nu l-a gasit Dumnezeu pe el. " In El traim si ne miscam ", dar patimile ne-au inchis ochii nostri duhovnicesti si nu-L vedem. Cand insa Prea Bunul Dumnezeu Isi va intoarce ochiul Sau catre noi, atunci ne vom trezi ca din somn si vom incepe a cauta mantuirea.

Deci, la prima ta intrebare, raspund : acum te-a vazut Dumnezeu, te-a luminat si te indruma. Oriunde te-ai afla, lucreaza. Spune fara incetare rugaciunea, cu gura si cu mintea. Cand limba oboseste, incepe cu mintea. Iar cand mintea se ingreuiaza, spune iarasi cu gura. Numai sa nu incetezi. fa multe metanii. Privegheaza noaptea cat poti de mult. Si daca se aprinde in inima ta flacara si dragostea pentru Dumnezeu si vei dori linistea si nu vei mai putea sa stai in lume - deoarece in tine se aprinde rugaciunea -, atunci scrie si iti voi spune ce sa faci. Si iarasi, daca harul nu va lucra asa, dar zelul te va tine pana vei implini poruncile Domnului cele ce privesc pe aproapele, atunci multumeste-te cu starea aceasta si va fi bine. Nu cauta altceva. Diferenta intre treizeci, saizeci si o suta o vei afla cand vei citi Everghetinosul. Vei gasi acolo multe astfel de lucruri si mult te vei folosi.

Raspunsul la celelalte intrebari : rugaciunea asa trebuie sa se spuna, cu cuvantul launtric. Dar pentru ca la inceput mintea nu a deprins inca rugaciunea si o uita, trebuie sa o spui cand cu gura, cand cu mintea. Si aceasta sa o faci pana cand mintea se umple si devine lucrare, energie. Lucrare ( energie ) se cheama aceea cand spunand rugaciunea, simti inlauntrul tau bucurie si dulceata si doresti sa o spui mereu. Cand mintea va prelua rugaciunea si aceasta va deveni bucuria despre care iti scriu, atunci rugaciunea se va spune in tine fara incetare, fara stradania ta proprie. Aceasta se numeste simtire-lucrare, deoarece acum harul lucreaza fara stradania omului. Acesta mananca, merge, doarme, se trezeste, iar inlauntrul sau striga continuu rugaciunea. Si are pace, bucurie.

Acum, despre orele de rugaciune. Deoarece esti in lume si ai diferite griji, oricand gasesti timp, fa rugaciune. Straduieste-te insa continuu sa nu neglijezi rugaciunea. In ceea ce priveste " contemplatia " pe care o doresti, aceasta este foarte greu de atins, deoarece este nevoie de multa liniste.

In trei categorii se imparte starea duhovniceasca, si in functie de aceasta lucreaza si ahrul dumnezeiesc in om. O stare se cheama de curatire, in care omul se curateste. Ceea ce ai tu acuma se numeste har _curatitor_. Acesta indeamna pe om spre pocainta. Orice dorinta a ta spre cele duhovnicest vine de la harul acesta. Nimic nu este al tau. Acesta lucreaza totul in chip tainic.

Harul acesta, cand te straduiesti si tu, ramane cu tine cativa ani. Si daca omul inainteaza prin rugaciunea mintii, primeste un har mult mai diferit.

Primul, cum am spus, se numeste simtire-lucrare si este acest har curatitor. Acum cel care se roaga simte miscarea, lucrarea dumnezeiasca inlauntrul sau.

Celalalt har se cheama _luminator_. Prin acesta, cel ce se roaga primeste lumina cunostintei, este ridicat la contemplarea ( vederea ) lui Dumnezeu. Nu este vorba de lumini, vicleniii sau inchipuiri, ci de limpezirea gandurilor, adancimea intelesurilor. Pentru ca sa vina acest har, cel care se roaga trebuie sa aiba multa liniste si indrumator neratacitor.

A treia stare, umbrirea harului, care vine dupa aceasta, harul cel _desavarsitor_, este dar mare. Nu iti scriu acum despre acesta, deoarece nu este nevoie. Insa daca vrei sa citesti despre acesta, am scris, cu agramatismele mele, un manuscris despre " trambita duhovniceasca ". Cauta sa-l gasesti. Cumpara si pe Sfantul Macarie, pe Avva Isaac si te vei folosi mult. Si orice nelamurire intalnesti, scrie-ni si eu iti voi raspunde cu multa dragoste.

Eu, in timpul acesta, scriu celor care ma intreaba. Anul acesta au venit din Germania numai si numai ca sa afle despre rugaciunea mintii. Din America, iaarsi, imi scriu cu multa dorire. De la Paris sunt atatia care cu multa caldura cauta raspuns. Noi, aici, la picioarele noastre, de ce oare nu ne ingrijim ? Este atat de greu sa strigam continuu numele lui Hristos ca sa ne miluiasca ?

In fine, persista si o idee gresita, mare ispita, cum ca daca spune cineva rugaciunea mintii exista riscul sa rataceasca, in timp ce aceasta este ratacire - adica a spune asa ceva.

Cine doreste, sa incerce. Si cand lucrarea rugaciunii va dura mai mult timp, atunci se va face rai inlauntrul sau. Se va elibera de patimi. Va deveni alt om. Si daca nu se afla in pustnicie, bunurile pe care le va dobandi prin aceasta rugaciune nici nu se pot spune !

CAPITOLUL III



CATRE UN CALUGAR CARE A INTRAT PE CAMPUL DE LUPTA

Bucura-te in Domnul, iubite fiu pe care harul lui Iisus te-a luminat si te-ai lepadat de lume. Te-a aruncat in Pustie si te-a trimis in obste. Si acum slavesti din suflet pe Dumnezeu si Ii multumesti. Harul dumnezeiesc, fiul meu, este ca ceva care patrunde in suflet si-l atrage pe om fara sa-l sileasca spre cele inalte. El cunoaste modul in care sa incante pe pestii cei intelegatori si sa-i scoata din marea acestei lumi. Ce se intampla insa dupa aceasta ? Dupa ce Dumnezeu scoate din lume pe cel acel vrea sa traiasca in pustnicie si il aduce in pustie, nu ii arata la inceput nici patimile sale si nici ispitele, pana cand nu devine calugar si il leaga Hristos cu frica Sa. Dupa aceea vine incercarea, stradania, lupta. Si daca, de la inceput, cel incercat se straduieste si apuca sa aprinda, prin multe nevointe, faclia ascezei, aceasta nu se va stinge atunci cand, retragandu-se harul, vin ispitele. Astfel, cand harul pleaca, acesta va servi la starea lui de dinainte. Si, in functie de patimile pe care le-a avut in lume, ispitele se vor trezi si vor pune in miscare obiceiurile rele care il inrobeau. Mai intai sa stii fiule ca om de om este mult diferit. La fel si calugar de calugar. Sunt suflete moi, care se lasa convinse cu multa usurinta. Sunt insa si suflete tari, care nu se supun usor. Pot fi atat de diferite, cum este bumbacul de fier. Bumbacul are nevoie numai de atingerea cuvantului, in timp ce fierul are nevoie de focul si de cuptorul ispitelor ca sa poata fi prelucrat. Acesta din urma trebuie sa aiba multa rabdare in ispite pentru a primi curatirea. Daca nu are rabdare, este ca opaitul fara untdelemn. Se stinge repede si piere. Asadar, daca cineva care are o asfel de fire tare ca fierul vrea sa se faca monah, de cum vine se si ridica impotriva ascultarii, se leapada de fagaduinte si paraseste lupta. Si vezi ? Numai ce se retrage un pic harul pentru a se pune la incercare vointa si rabdarea sa, acesta arunca armele si incepe sa-i para rau ca a venit sa se faca monah. Si isi petrece zilele in neascultare si amaraciune, plin de contradictii si de revolta. Prin rugaciunile parintelui sau harul poate sa alunge pentru putin norii ispitelor, pentru ca acesta sa-si poata reveni un pic, dar dupa putin timp iarasi va birui voia proprie si neascultarea si iarasi va veni tulburarea si confuzia. Imi scrii despre fratele pe care daca il vezi te minunezi cum ca atata osteneala depune in ascultarea lui si totusi egoismul il stapaneste dinlauntru. Crezi ca usor este sa biruiasca omul patima ? Faptele bune si milosteniile si orice lucru bun dinafara nu reusesc sa stinga semetia inimii, ci exercitiul mintii, suferinta pocaintei, inima infranta si smerita, acestea smeresc cugetul cel nesupus. Si cere osteneala multa si greu de dus pentru omul cel nesupus, neascultator. Numai cu netarmurita rabdare poate acesta sa reuseasca. Numai cu rabdarea fara de margine a duhovnicilor, cu ingaduinta si cu dragostea fratilor este posibil sa ajunga la simtire cei tari la suflet. Dar sa vezi cum sunt adeseori atat de folositori si acestia, ca si mana dreapta. Aproape totdeauna acei care au un dar oarecare , pe care ceilalti nu-l au, este greu sa se smereasca. Cred ca ei sunt ceva, iar ceilalti nu. Este, prin urmare, nevoie de multa osteneala si de multa rabdare si ingaduinta pana cand se va darama temelia cea veche a mandriei si se va pune o alta temelie, cea a smereniei si a ascultarii lui Hristos. Vazand Domnul si ostenelile si dorinta, si a celor impricinati dar si a celorlalti, le ingaduie alta ispita care se impotriveste patimii lor si, cu mila Lui, ii izbaveste si pe acestia " Cel ce vrea ca toti sa se mantuiasca ". Tu vezi numai cui vrei sa te asemeni. Cel mai bine ar fi fost ca toti sa fi avut fire buna, smeriti si ascultatori. Dar daca se intampla ca cineva sa fie cu firea tare ca de fier, sa nu deznadajduiasca. Cere multa lupta, dar, cu harul lui Dumnezeu, poate sa biruiasca. Iar Dumnezeu, sa stii, nu este nedrept sa ceara altceva decat ceea ce a dat. In masura in care a dat darurile, in aceeasi masura cere si lucrarea lor. Caci, de la inceputul creatiei, in trei categorii a impartit pe oameni : unora a dat cinci talanti, altora doi si altora unul. Cei dintai au daruri superioare. Cu mintea cuprinzatoare, unul dintre acestia se numeste de Dumnezeu invatat, deoarece primeste cunoasterea de la Dumnezeu, fara sa invete. Asa au fost in vechime Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Onufrie, Cuvioasa Maria, Chiril Filoteos, Luka cel din Stiria si multi altii, care fara indrumator au ajuns desavarsiti. Ceilalti trebuie sa invete bine ca sa faca ceva. Iar ultimii, chiar daca aud, chiar daca invata, ingroapa totul in pamant si nu fac nimic. De aceea exista atata diferenta intre oameni, si exista atata diferenta intre calugari. De aceea este nevoie, mai inainte de toate, sa te cunosti pe tine insuti, sa stii cine esti cu adevarat, nu cine crezi ca esti. Daca ajungi la aceasta cunoastere de sine, devii mai intelept decat toti oamenii. Cu astfel de cunoastere ajungi la smerenie si primesti harul de la Domnul. Iar daca nu dobandesti cunoasterea de sine si te increzi numai in ostenelile tale, sa stii ca te afli departe de cale. Deoarece profetull nu zice : " vezi, Doamne, osteneala mea ", ci : " vezi smerenia si osteneala mea ". Osteneala este pentru trup, smerenia este pentru suflet, iar amandoua la un loc, osteneala si smerenie, sunt pentru omul in intregimea lui. Cine a biruit pe diavol ? Cel care si-a cunoscut cu adevarat boala, patimile si lipsurile pe care le are. Cel ce se teme sa se cunoasca pe sine, acesta ramane departe de cunoasterea adevarata si altceva nimic nu-i place decat sa vada numai greselile celorlalti si sa-i judece. Acesta nu vede la ceilalti calitatile, ci numai defectele, dupa cum la sine nu vede defectele, ci numai calitatile. Si aceasta este, cu adevarat, boala de care suferim noi, oamenii acestui veac, aceea ca nu recunoastem unul altuia darul sau. Unul este lipsit de multe, iar cei multi le au pe toate. Ceea ce are unul, nu are celalalt. Daca recunoastem acest lucru, vom dobandi multa smerenie. Dumnezeu se cinsteste si se slaveste pentru ca a incununat pe oameni in diferite feluri si a aratat diversitate in toate creaturile Sale. Nu este asa cum gandesc cei fara de lege, care vor sa impuna egalitate in Creatia dumnezeiasca. Dumnezeu toate cu intelepciune le-a facut. Asadar, fiul meu, acum, ca te afli la inceput, ingrijeste-te sa te cunosti mai bine pe tine insuti, pentru ca sa pui temelie tare smerenia. Ingrijeste-te sa inveti ascultarea, sa dobandesti rugaciunea : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Rugaciunea sa-ti fie rasuflarea ta. Nu lasa mintea ta inceata pentru ca sa nu inveti cele rele. Nu lasa sa vezi lipsurile celorlalti, deoarece, fara sa-ti dai seama, te vei afla impreuna lucrator acelui rau si impotrivitor binelui. Sa nu te aliezi din nestiinta cu vrajmasul sufletului tau. Fiind prea iscusit, vrajmasul stie bine sa se ascunda in spatele patimilor si slabiciunilor tale. Asa incat, pentru a lovi in acesta, trebuie sa lupti, sa te biruiesti pe tine insuti, sa omori toate patimile. Cand omul cel vechi va muri, atunci puterea vrajmasului si a potrivnicului se va desfiinta. Lupta noastra nu este impotriva omului, pe care poti sa-l ucizi in multe feluri, ci este impotriva incepatoriilor si puterilor intunericului. Si impotriva acestora nu se lupta cu dulceturi, ci cu rauri de lacrimi, cu durere in suflet pana la moarte, cu nemarginita smerenie si cu multa rabdare. Sa cazi epuizat ca lovit de boala grea saptamani intregi. Si sa nu parasesti lupta pana cand nu vor fi biruiti si nu se vor retrage demonii. Atunci vei primi eliberarea de patimi. Asadar, fiul meu, sileste-te pe tine insuti dintru inceput sa intri pe poarta cea stramta, deoarece numai aceasta duce la libertatea Paradisului. Taie-ti in fiecare zi si in fiecare ceas voia ta si nu cauta alta cale in afara de aceasta. Aceasta a fost batatorita de picioarele parintilor cuviosi. Descopera si tu Domnului calea ta, si Acesta te va indruma. Descopera parintelui tau gandurile tale si acesta te va vindeca. Sa nu ascunzi niciodata gandurile tale, deoarece inlauntrul lor se afla ascunsa viclenia diavolului, care dispare atunci cand sunt spuse. Nu descoperi greseala altcuiva spre indreptatirea ta, pentru ca indata harul le va descoperi in fata oamenilor pe ale tale, pe cele pe care pana acum le acoperea. Atat cat tu acoperi pe fratele tau, tot atat harul te va pazi pe tine de defaimarea oamenilor. Cat despre celalalt frate de care imi scrii, se vede ca are pacate nemarturisite, pentru ca se rusineaza sa le spuna parintelui sau. De aceea vine ispita. Trebuie sa indrepte aceasta neoranduiala, pentru ca fara spovedanie curata si deplina nu se curata. Si este pacat sa fie batjocorit de diavol. Inlauntrul sau, in adanc, este ascuns egoismul, orgoliul. Tu roaga-te si sa ai dragoste pentru el si pentru toti. Pazeste-te de tot raul. Acum, ca ai intrat pe campul de lupta, vei fi incercat cu multe feluri de ispite. Pregateste-te sa rabzi. Spune neincetat rugaciunea si Domnul te va ajuta cu harul Sau. Niciodata ispitele nu sunt mai tari decat harul.

CAPITOLUL IV



CATRE ACELASI

Fiul meu, daca iei aminte la ceea ce iti scriu si te silesti pe tine insuti, vei afla mult folos. Toate acestea ti se intampla deoarece nu te straduiesti indeajuns la rugaciune. Deci, sileste-te. Spune tot timpul rugaciunea. Sa nu-ti stea deloc gura. Asa te vei obisnui cu rugaciunea si o va prelua apoi mintea. Nu da curaj gandurilor, deoarece astfel te slabesti si te intinezi. Rugaciune, silirea firii continuu, si vei vedea cat har vei primi. Viata omului, fiul meu, este necaz si suparare, deoarece este instrainare. Sa nu cauti odihna desavarsita. Hristos a purtat crucea. Si noi trebuie s-o purtam. Daca vom rabda toate necazurile, vom afla har de la Domnul. De aceea ne lasa Domnul sa fim ispititi, pentru a ne incerca zelul si dragostea pe care o avem pentru El. De aceea este nevoie de multa rabdare. Fara rabdare omul nu poate deveni lucrator, nu invata cele duhovnicesti, nu ajunge la masura virtutii si a desavarsirii. Iubeste pe Iisus si spune fara intrerupere rugaciunea si aceasta iti va lumina calea spre El. Ai grija sa nu judeci, pentru ca din cauza aceasta ingaduie Dumnezeu sa plece harul si te lasa sa cazi, sa te smeresti, sa vezi greselile tale. Cele ce imi scrii sunt adevarate. Ceea ce simti la inceput este harul lui Dumnezeu, care, atunci cand vine, il face pe om duhovnicesc. Si toate i se par bune si frumoase. Atunci iubeste pe toata lumea, are trezvie, lacrimi, caldura sufleteasca. Cand pleaca harul pentru ca omul sa fie incercat, atunci toate devin trupesti si sufletul cade. Insa tu sa nu-ti pierzi atunci vointa, ci sa strigi fara incetare rugaciunea, cu multa silinta, cu durere multa : " Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma ". Iarasi si iarasi, la nesfarsit. Si ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui : " Multumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune pe care mi le-ai dat, ca si pentru cele rele prin care trec. Slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu ". Si rabdand toate, iarasi va veni harul, iarasi bucuria. Dupa care iar ispita si intristarea, tulburarea si supararea. Apoi iarasi lupta, biruinta si multumirea. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. O data cu trecerea timpului, imbatranind, vei ajunge la nepatimire. Dar pana atunci lupta. Nu astepta ca lucrurile bune sa vina singure. In puf nu devine nimeni calugar. Calugarul trebuie sa fie batjocorit, incercat, sa cada, sa se ridice, sa nasca om. Nu in bratele mamei. Este oare posibil ? S-a auzit vreodata sa devina cineva calugar langa mama, care numai ce te aude oftand, iti si spune : " Ia si mananca ceva, ca esti slabit ! " Asceza, fiul meu, cere lipsuri. Lucrurile bune cu adevarat nu le vei gasi mergand la bai sau traind bine. Este nevoie de lupta si de osteneala multa. Sa strigi zi si noapte catre Domnul. Sa induri cu rabdare toate ispitele si toate necazurile. Sa-ti inabusi mania si dorinta. Te vei obosi mult pana vei intelege ca rugaciunea fara atentie si fara simtire duhovniceasca este pierdere de timp, osteneala fara rasplata. Trebuie ca in toate simturile, si cele dinlauntru, si cele din afara, sa pui paznic neadormit atentia. Deoarece, fara aceasta, mintea si puterile sufletului se risipesc in zadar, ca apa care curge pe drum. Nimeni nu a aflat vreodata rugaciunea fara atentie si trezvie. Nimeni nu s-a invrednicit vreodata sa urce catre cele de sus daca mai intai nu a dispretuit pe cele de jos. De multe ori te rogi iar mintea se plimba pe ici si pe colo, unde ii place, spre lucrurile de care de obicei este atrasa. Si este nevoie de multa silinta ca sa o desprinzi de acolo, este nevoie sa iei aminte la cuvintele rugaciunii. De multe ori in gandul tau, in cuvantul tau, in auzul si in vederea ta patrunde cu viclesug vrajmasul si tu nici nu stii. Cand iti vei da seama vei intelege ca trebuie multa lupta ca sa te curatesti. Nu inceta a te lupta cu duhurile vicleniei. Cu harul Domnului Hristos vei invinge si te vei bucura pentru cele care te-au intristat. Ai grija insa - si spune si celorlalti - sa nu va laudati unul pe altul pe fata. Pentru ca lauda dauneaza chiar si celor desavarsiti, darmite voua, care sunteti inca slabi ! Unui sfant i-a spus odata un oaspete de trei ori ca impleteste frumos lucrul sau de mana. A treia oara, sfantul i-a spus : " De unde ai venit aici, omule ? Ai alungat pe Dumnezeu de la mine ! " Vezi cata acrivie aveau sfintii ? De aceea, e nevoie in toate de multa atentie. Numai insultele si batjocura folosesc duhovniceste omului. Deoarece din acestea se naste smerenia si astfel iei cununa. Indurand se inabusa orgoliul si slava desarta. Cand iti spun : " mandrule ", " ipocritule ", " nerabdatorule " si altele ca acestea, este ceasul sa induri. Daca vorbesi, ai pierdut. Sa ai totdeauna frica de Dumnezeu. Sa ai dragoste pentru toti si sa ai grija ca nu cumva sa intristezi pe vreunul sau sa faci rau cuiva in vreun fel sau altul, deoarece in ceasul rugaciunii iti va sta piedica intristarea fratelui tau. Fa-te tuturor exemplu bun in cuvinte si in fapte, si harul dumnezeiesc totdeauna te va ajuta, te va umbri. Sa mai ai grija, fiul meu, ca nu cumva sa uiti vreodata in viata ta ca monahul trebuie sa fie un exemplu bun si nu sminteala celor din lume, asa cum el are exemplu pe ingeri. Este dator cu multa grija, ca nu cumva sa-l fure satana. Este nevoie sa iasa monahul in lume ? Sa iasa ! Dar este dator sa fie numai ochi, numai lumina. Sa avda bine ca nu cumva sa fie de folos celorlalti si pe sine sa se vatame. Cel mai mult sunt in pericol, iesind in lume, calugarii tineri si calugaritele tinere, care se afla inca in floarea varstei lor. Trec prin multe capcane. Pentru cei care au trecut de o varsta anume si care s-au uscat datorita ascezei nu mai exista atata temere. Acestia nu sunt vatamati atat cat pot sa se foloseasca, daca au experienta si cunoastere. Cu toate acestea, in general, orice monah nu se alege in lume decat cu laude si cu slava, care il lasa gol. Si vai de el daac nu il acopera harul dumnezeiesc !

CAPITOLUL V



CATRE ACELASI: NU TE ACOPERI CU FRUNZE

Fiul meu iubit in Domnul, nascut de la Duhul Cel dumnezeiesc. Ma bucur si eu daca tu te bucuri. Se bucura Incepatoriile si Stapanirile, Heruvimii si Serafimii si toate puterile Ingeresti, cetele Apostolilor si ale Profetilor, ale Martirilor si ale Dreptilor. si Preacurata Maica noastra, Imparateasa si Doamna tuturor. Astazi s-a veselit sufletul meu de cele ce mi-ai scris. Ma voi bucura foarte si ma voi veseli daca pana la sfarsit se vor adeveri cele ce imi scrii astazi. Pentru ca razboiul vrajmasului incepe abia dupa trei-patru ani. Atunci, harul se retrage spre incercare si faclia se stinge. Iar cele ce se vad acum frumoase - care sunt intr-adevar frumoase - atunci se vad urate, negre si intunecate. Cele ce ti se intampla acum sa nu le iei nicidecum drept ispite. Intrucat este altcineva care pazeste. Si daca, iubitul meu fiu, ceri de la mine umilul sfat, iata-l, asculta-l : nu te acoperi numai cu frunze, ci intinde-ti radacinile adanc pentru ca sa afli izvor, asa cum fac platanii. Pentru ca sa te hranesti mereu cu apa si mereu sa cresti. Pentru ca atunci cand vine peste tine seceta sa nu patesti vreo instrainare, intrucat ai aflat izvor. Si cand se va stinge faclia pe care o ai acum, vei fi aprins deja alta prin faptele tale. Si nu vei suferi nicidecum din pricina intunericului. Iar modul de a dobandi aceasta este urmatorul : Intai de toate, ascultarea desavarsita si fara deosebire fata de toti. Din aceasta se naste smerenia. Semn al smereniei sunt lacrimile nemasurate, care trei-patru ani curg ca un izvor. Din acestea se naste rugaciunea neintrerupta, care se numeste rugaciune a mintii, cand, numai ce spui : " Iisuse al meu preadulce ! ", lacrimile curg; numai ce spui : " Maica Domnului ! ", nu te mai poti abtine de la lacrimi. Atunci se naste din lacrimi o liniste in tot trupul si o pace desavarsita. Un frate a vrut odaat sa se abtina - deoarece indata ce lacrimile se pornisera, alt frate a deschis usa - dar nu a fost cu putinta pana ce acela a plecat. Atata putere au. Daca vei dobandi aceasta, sa nu te mai temi de instrainare, pentru ca ai dobandit alta fire. Nu ca se schimba firea ta, ci pentru ca trasaturile ei caracteristice sunt schimbate de har, prin energiile cele dumnezeiesti. Lucrurile asa-zis formale trebuie sa aiba continut, asa cum frunzele pomilor ascund in spatele lor roade. Cantarea sa se faca smerit. Mintea sa urmareasca intelesul troparelor. Cugetul sa fie purtat in lucrul cel inteles de catre minte si sa ajunga la contemplarea acestuia. Citirea, de asemenea, sa se faca cu multa atentie. Prin toate acestea sufletul creste. Se stinge, moare omul cel vechi si se naste cel nou. Si se imbogateste in dragostea lui Hristos. Apoi nu se mai multumeste nicidecum cu cele pamantesti, ci pofteste mereu la cele ceresti. La fel pentru trup. Trebuie sa te lupti continuu, cu toata puterea, sa fie totdeauna robit duhului. Sa nu-ti fie nicidecum mila de el. Si, fie ca mananci, fie ca lucrezi, rugaciunea sa nu o inceetzi. In toate rugaciunile, mintea sa urmareasca si sa inteleaga ceea ce rostesti. Deoarece daca tu nu intelegi ceea ce spui, cum te vei putea intelege cu Dumnezeu, pentru ca sa dobandesti ceea ce ceri ? Daca toate acestea vei pazi, bine iti va fi. Te vei mantui si pe mine ma vei bucura. Iar daca din nepurtare de grija nu faci ascultare, atunci vei deveni pricina de intristare pentru multi.

CAPITOLUL VI



CATRE ACELASI: SCRII DESPRE MANIA FATA DE CEL CU INIMA IMPIETRITA

Asculta-ma iarasi ! pune temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinlauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinafara curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinlauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curati inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, este putin folosul celor din afara. Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara de minte. Nu cauta sa afli totdeauna ceea ce este drept, pentru ca atunci esti in nedreptate. Invata sa rabzi cu barbatie ispitele, oricare ar fi cele ingaduite de Domnul. Fara multe explicatii, sa spui : " Binecuvinteaza ". Si, fara sa fi gresit, sa te caiesti ca si cum ai fi gresit. Cu tot sufletul sa faci aceasta, nu numai pe dinafara, pentru a fi laudat; sa spui ca ai gresit, iar in sinea ta sa te judeci. Nu cere in necazurile si intristarile tale mangaiere de la oameni, pentru ca sa fii mangaiat de Dumnezeu. Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Daca nu-l ierti pe cel care cade, strici podul si nu mai ai cum sa treci. Sa fii exemplu bun celorlalti prin faptele tale cele bune si bineplacute la Domnul si sa nu cauti ca prin limba ta sa biruiesti pe toti. Sa nu te simti bine atunci cand, vorbind, cauti sa afli dreptatea. Dreptatea inseamna sa induri cu barbatie ispita care vine asupra ta si sa iesi biruitor, daca ai fost vinovat, si chiar daca nu ai fost vinovat. Daca zici : " Pai de ce ? " , lupti impotriva lui Dumnezeu, care iti trimite cele spre intristare pentru starea supusa patimilor. Dumnezeu ne pedepseste pentru a ne conduce la nepatimire. Si daca te impotrivesti celor ce vin asupra ta si nu le induri, cu adevarat, impotriva lui Dumnezeu lupti. Imi scrii despre mania fata de cel cu inima impietrita. Mania, in sine, este fireasca. Precum nervii in corp, aceasta este nerv al sufletului. Fiecare suntem datori sa o folosim imppotriva demonilor, a oamenilor eretici si impotriva a tot ce ne impiedica in calea spre Dumnezeu. Daca te manii imppotriva fratilor tai sau, iesindu-ti din fire, strici toata lucrarea mainilor tale, sa stii ca suferi de slava desarta si faci abuz ded acest nerv al sufletului. Elibereaza-te de aceasta prin dragoste fata de toti si prin smerenie adevarata. Cand iti vine mania, strange din dinti cu tarie si sa nu vorbesti in nici un fel celui care te ocaraste sau te necinsteste, te cearta sau te ispiteste in multe feluri fara vreun motiv. Atunci sarpele se va rasuci in inima ta, se va ridica pana in gat, dar daca nu-l lasi sa iasa se va innabusi si va crapa. Daca acest lucru se va repeta de cateva ori, se va imputina si in cele din urma va inceta. Deoarece omul este zidit cu minte si bland, se indreapta neasemuit mai bine cu dragoste si cu blandete decat cu manie si cu salbaticie. Acest lucru l-am descoperit si eu in multa si mare incercare. Cu binele si cu dragostea poti imblanzi pe multi. Si daca cineva este bine intentionat, il faci foarte repede sa se indrepte si chiar sa devina ca un inger al lui Dumnezeu. Deci, aceasta iti spun tie si tuturor. Nu cautati niciodata sa indreptati pe cineva cu manie, deoarece ispita pe ispita nu poate vindeca, ci cu smerenie si cu dragoste sincera. Daca vezi ca se apropie mania, lasa pentru mai tarziu indreptarea. Cand vei vedea ca a trecut mania si a venit pacea, iar duhul deosebirii lucreaza nepatimas, atunci sa vorbesti cele de folos. Eu niciodata nu am vazut sa fie cineva indreptat cu manie, ci totdeauna cu dragoste. Asa sa faceti. Ia exemplu de la tine insuti. Tu cum te imblanzesti ? Cand ti se aduc ocari, sau cand ti se arata dragoste ? Nu te minunezi de cuvantul acela din Pateric, cand zice sfantul acela ca : " omul manios si furios, chiar daca va invia vreun mort, nu va fi primit in Imparatia lui Dumnezeu ? " Spui ca cinstesti cuvintele mele. Incearca daca se adevereste ceea ce iti scriu. Inabusa tu patima atunci cand vine sa te inabuse ea pe tine. Tine sarpele inchis bine o data, de doua ori, de multe ori si vei afla repede calea bucuriei si a biruintei. Atunci vor lucra si rugaciunile mele pe care le fac pentru tine. Si daca va fi biruita mama, va fi aruncata si multimea fiicelor pe care aceasta le naste. Pentru ca cele dintai patimi, care dau nastere la toate celelalte, sunt mania si pofta. Asadar, inabusa cu toata puterea ta mania in fiecare clipa cand apare si o vei afla data viitoare mai slabita. Si iarasi continua sa o lovesti si sa-i tai capul - cand vezi ca-l ridica - si-n putin timp, indelunga rabdare va rodi netulburarea. In aceasta vei afla pace si har si toate celelalte bunatati. Cealalta mama este pofta, care da jos pe cel care urca. Cand dobandesti in toate infranare si nu devii un adaos al materie, nu ai sange prea mult. Si cand nu este sange prea mult, nu poate pofta sa doboare pe om. Impotriveste-te cu tarie. Nu lasa gandurile sa vina, ci lupta-te prin rugaciune. Lupta-te cu barbatie, nu ca un molatec. Si vei birui. Facand aceasta, va inflori floarea curateniei si a neprihanirii, care va bucura sufletul tau cu bucurie de negrait si vei cunoate ca de-acum ti s-a gatit tie loc de odihna. Asa vei indeparta si rautatea acestei patimi si rautatile tuturor fiicelor ei.

CAPITOLUL VII



CATRE ACELASI : ASCULTA UN LUCRU CARE MI S-A INTAMPLAT MIE

Am primit chiar acum scrisoarea ta si am citit cele ce imi scrii. Ma bucur de sanatatea ta si ma intristez de necazurile tale. Ceea ce imi scrii ti se intampla, fiul meu, pentru ca nu ai rabdare. Tu, fiul meu, cauti pe Hristos, vrei sa intri in cetatea cereasca. Se roaga pentru aceasta duhovnicul tau, se roaga parintii toti, ma rog si eu sarmanul aici, intre stanci. Domnul ne aude pe toti, dar pentru infrangerea semetiei sufletului tau, pentru ca sa se smereasca acesta, pentru a lupta impotriva maniei, furiei, fierbintelii patimilor, egoismului, ti-a trimis un ghimpe - aceasta mica ispita - sa te inghionteasca, sa induri, sa te deranjeze continuu, sa inveti indelunga rabdare. Si incet-incet sa imblanzesti mania, furia si tulburarea, inabusindu-le inlauntrul tau si neingaduind sa iasa afara vreun cuvant greu. Atunci, puterea satanei, care este inabusita o data, de doua ori, de multe ori, pleaca si lasa omul ca pe un miel bland si linistit. Asculta un lucru care mi s-a intamplat mie. Cand eram in lume, cu multi ma certam. Aveam inima de leu. Dar iubirea lui Hristos m-a inmuiat. Daca ar fi sa povestesc cate am patimit in fiecare zi din cauza acestei patimi, ar trebui sa scriu o carte intreaga. Vrand sa ma slobozeasca din legaturile patimii, Dumnezeu a a dus asupra mea toate relele : ocari, batjocura, ispitiri, osandiri pe nedrept. Si nu asa, numai de incercare, ci in stare sa ma ucida. Dar indurand si inabusind inlauntrul meu pe satana cu nemarginita rabdare, am primit eliberarea de rau. Intr-o iarna grea, m-a pandit ispititorul si a ridicat asupra mea toate napastuirile, asa cum stie el sa ispiteasca si cum Domnul il lasa sa incerce. Si daca a incercat de doua-trei ori si atacurile lui au ramas fara rezultat, iata ca un vant puternic a patruns deodata pe usa, care a cutremurat acoperisul casei cu toti cei de fata, ridicand acoperisul acela de piatra in aer ca si cand ar fi fost un avion si facandu-l sa se sfarame de stanca in fata noastra in zapada. Am ramas sub cerul liber, in zapada. Daca vei auzi si felurile ispitelor, nu poti sa te tii fara sa te vatami, judecand pe cei vinovati. Cu toate acestea insa, indurand toate incercarile tale, vei primi ca rasplata atata har pe masura ispitelor, care sunt fara de masura. Sa nu crezi ca daca fugi de o ispita nu va veni alta. Va veni oricum. Si daca te arati fara de curaj in fata uneia, asa vei fi in fata tuturor ispitelor. Pentru ca ispita este inlauntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu ? Ia, fii atent ! Ea urca din mijlocul pantecelui spre inima. O aprinde pe aceasta, infierbanta sangele si urca spre gat, ajunge la cap, intuneca mintea. Sta ca un nod in gatul nostru si impiedica chiar si rasuflarea, facand pe om sa se inabuse. Poate sa fie celalalt care atata cel mai rau om, sau poate ispita il pune si pe acela sa te tulbure si sa te intunece pe tine. Domnul il lasa insa pentru ca pentru ca tu sa devii, de fiecare data, mai incercat si sa ajungi la nepatimire. Deoarece, atunci cand tu esti pregatit si il astepti, nu te tulburi, nu te pierzi, nu-ti iesi din fire. Imi scrii ca, daca ai fi cunoscut ca aveai sa primesti har, ai fi suferit o mie de astfel de ispite. De unde stii tu ca, daca ai fi rabdat, n-ai fi primit har ? Eu iti spun tie si tuturor fratilor ca nu cunosc alt drum mai scurt ca acela de a suporta ispitele care-ti vin, oricare ar fi felul in care acestea vin. Starea duhovniceasca a omului si harul pe care il are din rabdare se vad. Cum de va rabda pe toti duhovnicul ? Pentru ca are rabdare. Aceasta dovedeste ca are har. Are virtute. Virtutea nu are clopotel, ca sa o cunosti dupa sunatul clopotelului. Clopotelul virtutii, daca crezi, este ingaduinta, indelunga rabdare, suferinta. Acestea sunt podoabele monahului si lae oricarui crestin. Daca are in vedere rasplata de sus si harul pe care il va lua de la Domnul, cel ce se lupta toate le va indura. Iata, fratelui celui puternic duhovnicul i-a dat o sarcina grea si o duce, indurand pe cel ispitit. Tie, sleb fiind, ti-a dat cea mai mica sarcina. Arata rabdare ca sa devii si tu puternic, sa poti indura si tu alaturi pe cel demonizat. Sa-l poti suporta, sa-l slujesti, sa-l rabzi. Mare virtute este aceasta ! Stii ce inseamna sa porti in spate si sa induri un nebun ? La noi a venit un nebun si mi-a fost mila sa-l alung. De peste tot il izgoneau. L-am primit sa se odihneasca un pic, sa se incalzeasca inima lui de om. Si ce crezi, dupa aceea ? L-am pus la post greu, aducandu-mi aminte de ce spune Domnul : " Neamul acesta cu nimic nu iese, fara numai cu rugaciune si post ". Intr-o buna zi, noi eram toti afara si acesta a inchis toate usile si ferestrele chiliei si ne-a lasat afara. Ne-am rugat indelung de el sa ne deschida, dar in zadar. Ce era de facut ? Am adus un mester care a scos niste scanduri si am deschis. A iesit afara. " Mai, omule, - ii zic - de ce ai incuiat si ne-ai lasat afara ? - Pentru ca - zice - aveam inauntru ceapa si cartofi si voiam sa postesc singur, sa mananc numai ceapa si cartofi ! " Dupa putin timp s-a facut bine, dar a plecat si iarasi a intrat demonul in el. De trei ori a venit, si numai ce se facea bine, pleca si iarasi innebunea si-l stapaneau diavolii. Acum este la spital. Tu ai grija sa nu dispretuiesti pe vreunul dintre cei mici, neinsemnati si slabi, dintre cei de nimic ai lumii. Pentru ca acest dispret si jignirea aceasta nu se opreste la acesti nefericiti, ci urca prin acestia la Facatorul si Ziditorul lor, al carui chip sunt toti. Si te vei mira foarte in ziua aceea, vazand ca se odihneste Duhul Sfant al lui Dumnezeu mai mult in inima acelora, decat intr-a ta. Eu am slabit foarte mult. sunt ca un slabanog. Nu mai pot face nici zece pasi. Va rog mult sa va rugati pentru mine, pentru ca am multe suflete care cauta la mine sprijin si ajutor. Si credeti-ma, parintilor si fratilor, ca pentru fiecare suflet care este ajutat duc si eu razboiul pe care acesta il are. De aceea si duhovnicul vostru este mereu bolnav. Pentru ca slabeste mult din cauza oboselii mintii si a ispitelor pe care le sufera pentru voi toti. De aceea sa nu spui, fiul meu, lucrul acela pe care il spune demonul, ca parintele duhovnic nu ia in seama cuvantul tau sau osteneala ta si nevoile tale. Cum este posibil sa nu ia in seama toate acestea acela care sufera pentru voi toti ? Ai grija ! Alunga gandul acesta si ai rabdare. Dumnezeu va vedea vointa ta cea buna si va usura osteneala ta. Primeste ispita si nu invinui pe unul si pe celalalt. Cand nu induri o incercare sau alta si invinuiesti pe ceilalti, pentru ca Domnul este Cel care ni le da, El Insusi va fi Cel Care ne va pedepsi si ne va certa. Si afla ca nimeni dintre oameni nu poate sa pedepseasca asa cum pedepseste Dumnezeu Cel Atotputernic. DE aceea, fiul meu, " luati aminte, nu cumva sa Se manie Stapanul tuturor ". Iubiti voia Acestuia si purtati cele ce vin asupra voastra ca fiind ale voastre, ca nu cumva sa se intample sa ne dea saraciei sufletesti si grairii de rau. Si cand iarasi vei gresi si vei cadea, iarasi caieste-te. Nu deznadajdui. Da-ti curaj si nadejde tie insuti. Spune : " Iarta-ma, Doamne Hristoase, caci ma caiesc ". Sa nu spui : " Nu-mi ramane decat mania lui Dumnezeu ". Oameni suntem ! Nu fi scarbit de fratii tai. Poarta greselile lor, ca si ei sa le poarte pe ale tale. Iubeste-i ca sa te iubeasca si ei pe tine si rabda-i ca sa te rabde si ei pe tine. Fii bun si toti vor fi buni cu tine. Supune-ti patimile si vei vedea pe multi avand evlavie nu numai la cuvintele tale, dar si la semnul pe care-l faci cu privirea. Despre ascultarile de care imi scrii, daca sunt multe si nu poti sa le implinesti si-ti aduc tulburare, rog si eu pe duhovnicul tau sa te usureze, sa nu le faci murmurand. cat despre celelalte cate imi scrii, un lucru arati, ca ai multa slava desarta. Pentru aceasta fa-te ca un mort, sa te calce toti in picioare. Fa-te pamant. Loveste-te, uraste-te ca pe un neindurator dusman. Uraste-te cu ura desavarsita. Pentru ca daca nu o vei rapune, te va rapune ea. Indrazneste, nu-ti fie mila de tine. Cu harul lui Dumnezeu, eu te tin. Dar iti aduc aminte si cuvintele Parintilor, care spun : " Daca nu versi sange, nu primesti Duh ". Nu te socoti om, atunci cand nu primesti har dumnezeiesc. fara har, in zadar ne-am nascut oameni pe aceasta lume. Atat cat am reusit curatirea sufletului si luminarea, pe care am primit-o fiecare dintre noi aici, tot atat vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia si a celorlalti si vom tresalta de bucurie si mai mult. Ia aminte, nu te socoti om atunci cand nu primesti har.

CAPITOLUL VIII



CATRE ACELASI

Nimic altceva nu poate sa ajute atat de mult si sa stinga mania si toate celelalte patimi cat poate iubirea catre Dumnezeu si catre toti semenii. Cu iubirea biruiesti mult mai usor decat cu celelalte lupte. Dar chiar si atunci cand lupti, nu simti durerea daca mintea ta este stapanita de iubire. Iubirea nu cade niciodata daca indreptezi mereu carma sufletului spre aceasta. Orice ti s-ar intampla, tu sa strigi asa : " Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocarile, batjocoririle, nedreptatile, ostenelile si toate necazurile care mi se intampla ". Acestea gandind, dintr-o data sarcina greutatilor se va usura si amaraciunea provocata de demon va inceta.
Crede in ceea ce am sa-ti spun. Odata, din cauza repetattelor si infricosatoarelor mele ispite, am fost stapanit de mare intristare si deznadejde si socoteam ca sunt nedreptatit de catre Dumnezeu. Ca m-a lasat prada atator ispite, fara sa ma usureze vreun pic, sa iau macar o rasuflare. Si aflandu-ma in aceasta amaraciune, am auzit o voce inlauntrul meu, tare dulce, foarte clara si tradand multa compasiune : " Nu vrei sa suferi totul pentru dragostea Mea ? " Si o data cu vocea a inceput sa curga suvoi de lacrimi neincetat si ma cainam pentru deznadejdea care ma stapanise. N-am sa uit niciodata vocea aceaa, atat de dulce, care a facut sa dispara deodata ispita si toata deznadejdea. " Nu vrei sa suferi toate pentru dragostea Mea ? "
Cu adevarat, dulce dragoste ! Pentru dragostea Ta ne-am rastignit si pentru ea toate le puratm.
Imi povestea un frate ca odata avea intristare pentru un alt frate pe care il sfatuia mereu dar care nu-l, asculta, si se intrista tare pentru aceasta. Si rugandu-se, a cazut in extaz. Si a vazut pe Domnul tintuit pe Cruce in mijlocul unei lumini. Si intorcandu-si capul catre el, Hristos i-a zis : " Vezi cat am suferit Eu din dragoste pentru tine ? Tu cat ai suferit ? " Numai ce a auzit cuvantul acesta, si toata intristarea a disparut si s-a umplut de bucurie si pace si, varsand izvoare de lacrimi, s-a minunat si se minuneaza de atata intelegere din partea Domnului, Care ingaduie necazurile dar mangaie atunci cand vede ca nu mai putem indura.
Asadar, sa nu deznadajduiesti pentru aceasta. Sa nu te intristezi in necazurile tale si in ispite, ci cu dragostea lui Iisus sa-ti usurezi supararea si deznadejdea. Sa-ti dai curaj spunand : " Suflete al meu, sa nu deznadajduiesti, pentru ca un necaz cat de mic te curateste de o boala indelungata si va pleca dupa putin timp ".
Ispitele ? Cat de mica este rabdarea, atat de mari ni se par ispitele. Si cu cat se obisnuieste omul sa le rabde, cu atat se micsoreaza si trec fara prea multa osteneala. Iar cel ce le biruieste devine tare ca o stanca. Rabdare, deci. Si ceea ce acum ti se pare greu de infaptuit, dupa trecerea a multi ani iti va fi tie ca ceva ce este al tau, fara sa intelegi cand s-a intamplat acest lucru. De aceea te sfatuiesc sa lucrezi acum, la tinerete, fara sa intrebi " de ce ? " si fara sa-ti pierzi rabdarea, si cand vei ajunge la batranete vei culege florile nepatimirii. Te vei intreba nedumerit atunci : cand au crescut aceste minunate flori pe care tu nu le-ai cultivat ? Sau : cum ai ajuns asa bogat, tu, care nu ai fost vrednic de nimic ? Cum a fost posibil ca toate nemultumirile tale, neascultarile si deznadajduirile tale au rodit asa niste roade si flori de buna mireasma !
Sileste-te ! Chiar daca de miii de ori cade, dreptul tot nu-si pierde curajul sau, ci se ridica, isi aduna puterile, iar Domnul ii trece in dreptul sau biruinta dupa biruinta. Pe care biruinte nu i le arata pentru ca sa nu se mandreasca, iar caderile le aduce in fata ochilor lui neincetat ca sa le vada, sa sufere si sa se smereasca. Iar dupa ce legiunile vrajmasilor vor trece si vor fi biruinte peste tot, atunci incepe sa-ti arate putin cate putin ca biruiesti, ca esti incununat, ca mainile tale pipaie lucruri pe care mai inainte le cautai dar nu ti se dadeau. Astfel se imbunatateste, se incearca si se desavarseste mintea, cugetul si locasul sufletului nostru, atat cat incape. De aceea iti zic : indrazneste si ia putere in Domnul si nu micsora cu nimic vointa ta, ci cauta, striga neincetat, si daca primesti si daca nu primesti.

CAPITOLUL IX



CATRE ACELASI : CREATORUL A SUFLAT IN TINE SI TI-A DAT DUH DE VIATA

Harul este - ca sa spun cu mai multa claritate - un dar mai mare sau mai mic al rodirii dumnezeiesti celei nesfarsite, pe care Dumnezeu, ca un Bun, il imparte din nemarginita bunatate. Primind de la noi ceea ce noi Ii intoarcem ca multumire , adica recunostinta catre Dumnezeu, din care izvoraste adorarea, dragostea, inchinarea, lauda, slavirea. Acestea primindu-le cu bucurie Bunul daruitor, iarasi ne rasplateste cu " ale Sale dintru ale Sale ". Din bogatia Sa imparte tuturor. Iar noi, cei saraci, orbi si schiopi, din aceasta ne imbogatim, si bogatia Lui ramane la El, cu nimic imputinandu-se si cu nimic adaugandu-se. O, maretie de neinchipuit ! Pe toti ii imbogateste, mii si mii si multimi nenumarate s-au imbogatot si au ajuns sfinti, iar bogatia aceeasi ramane la Dumnezeu.
Trebuie sa stii, fiul meu, ca orice lucru bun isi are inceputul la Dumnezeu. Nu este gand bun decat de la Dumnezeu, dupa cum nu este gand rau decat numai de la diavol. Orice lucru bun iti trece prin minte, il spui sau il sfatuiesti, toate sunt daruri de la Dumnezeu. " Tot darul desavarsit de sus este, coborand de la Tine ". Toate tin de darul lui Dumnezeu. Al nostru nu este nimic.
Oricine doreste si cauta sa primeasca harul dumnezeiesc, sa i-l daruiasca Dumnezeu, trebuie intai de toate sa-si cunoasca foarte bine propria existenta, sa se cunoasca pe sine. Acesta este adevarul adevarat. Pentru ca orice lucru are un inceput. Si daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit. Iar inceputul si adevarul este sa cunoasca omul ca este nimic, zero, si ca din nimic au fost toate facute. " A zis si s-au facut ". A zis si s- afacut pamantul. Si luand tarana a sadit pe om. Fara suflare, un om de pamant. Aceasta este existenta ta. Aceasta suntem toti. Pamant si tarana. Aceasta este prima lectie pe care trebuie sa o inveti foarte bine pentru ca harul lui Dumnezeu sa vina si sa ramana pentru totdeauna cu tine. Din aceasta vine cunostinta adevarata si tot din aceasta se naste smerenia. Sa nu fii greoi la cuvinte cand spui acestea, ci foarte sigur pe tine sa marturisesti adevarul : " sunt pamant, praf si tarana ". Aceasta este prima noastra mama.
Daca pamantul este calcat de picioare, si tu trebuie sa te lasi calcat de picioare. Esti tarana, nu ai nici o valoare. Te transformi dintr-una in alta ca orice materie nefolositoare.
Dar Creatorul a suflat in tine duh de viata. Si iata, dintr-o data, ai devenit om rational. Vorbesti, lucrezi, scrii, inveti. Nu uita insa ca radacina ta este pamantul. Si daca Cel care ti-a dat duhul ti-l ia inapoi, tu devii din nou pamant bun de facut caramizi.
De aceea, " adu-ti aminte de cele din urma ale tale si sa nu mai pacatuiesti in veac ".
Acesta este cel dintai lucru, care nu numai ca atrage harul, dar il si inmulteste si-l pastreaza. Acesta ridica mintea la cea dintai contemplare a firii. Si in afara acestui inceput poate cineva sa afle cate ceva, dar dupa putin timp pierde totul. Pentru ca nu zideste pe temelie tare, ci incearca cu tot felul de mestesuguri.
Spui de exemplu : " sunt pacatos ", dar inlauntrul tau te socotesti drept. Nu poti sa eviti ratacirea. Harul vrea sa ramana, dar pentru ca inca nu ai aflat in fapt adevarul, el este obligat sa plece. Fara indoiala ca vei da crezare gandului tau ca esti ceea ce nu esti de fapt si te vei rataci. De aceea harul nu ramane.
Mai tine minte ca avem un potrivnic care este mester mare, este neintrecut inventator de rele si creator de rataciri. Acesta vegheaza la capataiul nostru. El s-a facut din lumina intuneric si toate le cunoaste. Este dusman al lui Dumnezeu si incearca sa ne faca pe toti dusmani ai lui Dumnezeu. In fine, el este duh rau si foarte usor se poate amesteca cu duhul pe care ni l-a daruit Dumnezeu si, asezandu-se la carma barcutei noastre, ne duce cu usurinta unde vrea. Se uita sa vada incotro se apleaca dorinta sufletului si in ce fel il ajuta Dumnezeu si imediat scorneste lucruri asemanatoare. Sunt lupte pe care omul le cunoaste si le ocoleste, dar sunt altele pe care nu le cunoaste, mai ales atunci cand lupta este la nivelul mintii, cand nu este deloc usor sa o distingi. Sunt instrainari sufletesti, miscari ale ratiunii, slabiciuni si modificari trupesti.
Creatorul, atunci cand a facut pe om, a luat alcatuirea din cele patru elemente : uscat, umed, cald si rece. In consecinta, este nevoie ca in fiecare clipa omul sa sufere, in functie de schimbarea fiecarui element. Adicasa se usuce, sa se umezeasca, sa se incalzeasca sau sa se raceasca. Iar cand prisosesc atributele vreunui element, trupul se imbolnaveste si sufera. Impreuna cu el sufera si sufletul. Dupa aceea, mintea nu mai poate sa distinga si sa redea miscarile sale, intrucat boleste impreuna cu trupul. Se usuca trupul de la caldura soarelui, se usuca si mintea. Se umezeste si se inmoaie trupul daca este udat, se inmoaie de asemena si mintea. Se raceste trupul daca sufla vantul, se intuneca si mintea si dantuiesc victorioase nalucirile.
In toate aceste rataciri, desi harul exista, el nu lucreaza, deoarece madularele prin care lucreaza bolesc. Vrajmasul nostru, diavolul, stie bine cum trebuie sa ne lupte in fiecare ratacire de-a noastra. Din uscat, te impietreste pentru ca sa nu asculti si sa te impotrivesti cu cuvantul. Din rece, cunoaste cum sa-ti raceasca zelul ca sa devii rece fata de cele dumnzeeiesti. Din cald sa te infierbanti, sa te manii si sa te tulburi, ca sa nu mai poti distinge ce este adevarat, intrucat prisoseste sangele, asa cum am spus, si cu caldura pune in miscare pofta si mania. Iar din umed iti naste somnolenta, relaxare, moleseala a intregului trup. In toate acestea, deci, patimeste trupul, dar patimeste impreuna cu el si sufletul - desi acesta netrupeste, desigur.

Asemenea si harul. Cand se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale si privilegiile cele bune cu care este inzestrata firea - atat cat pot cuprinde vasele fiecaruia -, suplineste si adauga sau, dimpotriva, micsoreaza si inlatura. Si asa cum crearea precede suflarea de viata, la fel trebuie si fapta sa preceada contemplatia. Numim " fapta " tot ceea ce se savarseste prin trup si " contemplatie " (theoria) toate cate lucreaza gandirea cu mintea. Este imposibil sa ajungi la contemplatie fara fapta. Straduieste-te, asadar, acum sa savarsesti ceea ce cere fapta, si cele mai inalte vor veni de la sine.
Iata, ai invatat ca esti pamant, sarac si gol. Acum cere de la Cel ce poate sa rezideasca firea sa te imbogateasca. Si fie ca iti daruieste putin, fie ca iti daruieste mult, fii recunoscator binefacatorului tau. Si nu ravni la cele straine ca la ale tale. Cu suferinla si cu lacrimi vei primi harul. Si iarasi cu lacrimi de bucurie si cu multumiri, cu frica de Dumnezeu vei reusi sa-l pastrezi. Cu caldura si zel este atras, in timp ce cu raceala si nepurtare de grija se pierde.
Nimic mai mult nu-ti cere Hristos pentru ca sa-ti dea darurile Sale cele sfinte, decat sa recunosti ca tot ceea ce este bun este ai Lui. Si sa compatimesti pe cei care nu are. Sa nu-l judeci pentru faptul ca nu are: ca este pacatos, viclean, guraliv, hot, desfranat, pervers sau mincinos. Daca dobandesti aceasta cunostinta n-ai sa mai judeci niciodata pe nimeni, chiar daca ai sa-l vezi ca pacatuieste de moarte, deoarece ai sa spui imediat: " Hristoase, nu are harul Tau, de aceea pacatuieste. Daca pleci si de la mine si eu voi savarsi fapte si mai rele. Daca nu cad, nu cad pentru ca ma tii Tu. Atata vede fratele, atata face. Este orb. Cum vrei sa vada fara ochi? Este sarac. Cum sa-i ceri sa fie bogat? Da-i Tu bogatie ca sa aiba, da-i ochi ca sa vada " .
Daca vei cauta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptati semenul tau sau te-ar necinsti, te-ar injura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viata ta ar urmari sa-ti ia, tot tu esti nedrept daca il vei considera vinovat si-l vei acuza cu patima. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Daca vei intelege bine tot ceea ce ti-am spus eu, toti ceilalti iti vor fi neraspunzatori pentru orice greseala, in timp ce tu vei fi pentru toate raspunzator.
Trei dusmani lupta impotriva neamului omenesc: demonii, firea proprie a fiecaruia si obisnuinta. In afara acestora alt razboi, nu mai exista.
Daca dai la o parte pe demoni, care chinuie intreaga omenire, atunci suntem toti buni. Iata cui trebuie sa reprosezi nedreptatea. Pe acstia sa-i urasti, sa-i judeci si sa-i ai drept dusman.
Alt dusman, am spus, este firea noastra, care, din momentul in care omul ajunge sa inteleaga lumea, se impotriveste legii duhului si cauta tot ceea ce este spre pierzania sufletului. Iata deci un alt dusman, care este vrednic de ura pe viata. Si pe acesta trebuie sa-l judeci si sa-l condamni.
Mai avem inea un dusanan, obisnuinta. Obisnuindu-ne sa savarsim tot felul de rautati, aceasta devine pentru noi o a doua fire si are drept lege pacatul. Si aceasta cere aceeasi lupta pentru ca sa primim izbavire dumnezeiasca. Iata si al treilea dusman, care este vrednic de ura desavarsita.
Daca vrei ca aproapele tau sa fie mereu bun, asa cum iti place, da-i la o parte pe toti acesti trei dusmani cu harul pe care il ai. Aceasta este dreptatea, daca vrei neaparat sa o afli: sa te rogi la Dumnezeu sa-l izbaveasca de acesti trei dusmani. Atunci veti fi in pace unul cu altul. Daca vei cauta altcumva sa afli dreptatea, vei fi intotdeauna nedrept si, prin urmare, harul va fi nevoit sa plece si sa nu vina la tine pana nu va afla odihna sufletul tau. Deoarece atat har este indreptatit omul sa aiba, cat suporta cu placere ispitele, cat poarta fara sa murmure sarcina aproapelui sau.
Scrisorile pe care ti le-am scris pana acum se refera la " fapta " ; aceasta pe care ti-am scris-o acum se refera la luminare. Din " faptuire " ia omul luminarea cunostintei. Deoarece fapta este oarba si luminarea sunt ochii prin care mintea vede ceea ce nu vedea inainte.
Asadar acum are lumina si ochi si vede altfel lucrurile. Intai a fost harul faptei, acum a luat har de zece ori mai mult. Acum mintea va deveni cer. Vede departe. Are o cuprindere care depaseste cu mult pe cea dinainte. Acum ii lipseste contemplatia ( theoria ), vederea duhovniceasca. A aflat tronul pentru Imparat; ii mai lipseste privelistea, despre care vom vorbi alta data.
Tu, acum, copiaza scrisorile cu cerneala pentru ca sa nu se stearga - deoarece sunt scrise cu creionul - si cerceteaza-le cu atentie pentru ca sa-ti indrepti vietuirea ta.




Capitolul X

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregatire

Lucrare ( praxis ) nu inseamna numai a incerca si a te lasa pagubas. Fapta se numeste cand patrunzi in lucrare, te lupti, biruiesti sau esti biruit, castigi sau pierzi, cazi, te ridici, rascolesti totul, ridici totul in picioare, cand primesti lupta pana la ultima suflare. Si niciodata sa nu te descurajezi pana la iesirea sufletului tau. Dar cand ajungi pana la cer, trebuie sa te astepti ca ziua urmatoare sa cobori in iad. Sa nu mai spunem ca uneori coborarea se intampla chiar in aceeasi clipa. De aceea, nu trebuie sa te pierzi in rataciri, ci sa ai inaintea ochilor ca amandoua sunt ale tale.

Sa mai stii ca intotdeauna harul vine intai, ca o prevestire de pregatire. Indata ce simti harul, sa te strangi in tine si sa spui : " Iata, a venit vestea razboiului. Pazeste-te, pamantule, ai grija din ce parte va lovi vicleanul " . De multe ori vine repede, alteori dupa doua sau trei zile. Oricum vine. Apararea sa fie intarita : spovedanie in fiecare seara, ascultare de parintele staret, smerenie si dragoste fata de toti. In felul acesta iti usurezi intristarea.

Daca harul vine inainte de curatire si de altele asemenea, este nevoie de multa atentie si de minte curata. In trei categorii se imparte harul : curatitor, luminator si desavarsitor. In trei si vietuirea : dupa fire, mai presus de fire si impotriva firii. In aceste trei categorii se urca si se coboara. Trei sunt si darurile cele mari pe care le primeste omul : contemplatia ( theoria ), dragostea si nepatimirea.

Deci, la " fapta " ( praxis ) conlucreaza harul curatitor, cel care ajuta la curatire.Orice om care s-a cait trebuie sa stie ca harul l-a indemnat la pocainta. Si tot ceea ce face este de la har, desi acela care are harul nu stie. Harul insa il hraneste si il indrumeaza si,in functie de progresul pe care il realizeaza, urca sau coboara sau ramane in aceeasi stare. Daca are zel si lepadare de sine, ajunge la contemplatie ( theoria ), care este urmata de luminarea cunostiniei dumnezeiesti si, in parte, de nepatimire. Daca se raceste zelul, dorinta, se restrange si lucrarea harului. Cel care se roaga fiind in cunostinta este cel care stie pentru ce se roaga si ce cere de la Dumnezeu. Cel ce se roaga constient, nu spune cuvante de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaste si locul, si modul, si timpul potrivit, si cere cele ce sunt potrivite si folositoare sufletului sau. Comunica la nivelui mintii cu Hristos. Il afla si Il are pe Hristos, si " nu-L va lasa in veci ".

Cel care se roaga cere iertarea pacatelor, cere mila Domnului, deoarece Dumnezeu le da cu randuiala. Si daca tu Il plictisesti cu cererile tale, ingaduie duhului ratacirii, care se preface a fi harul, sa te amageasca aratandu-ti altceva in locul celor adevarate. De aceea nu este folositor sa cerem lucruri peste masura. Chiar daca nu sunt auzite, daca se intampla inainte de curatire, acestea devin serpi vatamatori. Tu sa ai pocainta curata si sa faci ascultare la toti, si harul va veni fara ca tu sa-l ceri.

Omul, ca un copil gangurind, cere de la Dumnezeu voia Lui cea sfanta. Dumnezeu, ca Parinte Atotbun, ii da harul, dar ii da si ispite. Daca indura fara sa murmure ispitele, primeste adaos de har. Dar cu cat primeste mai mult har, in aceeasi masura primeste si adaos de ispite.

Demonii, cand se apropie sa atace cu lupta lor, nu se indreapta spre locul unde tu ai, fara discutie, taria sa-i invingi, ci incearca acolo unde ai slabiciuni. Acolo unde tu nicidecum nu-i astepti, acolo escaladeaza zidul cetatii. Si, cand gasesc un suflet slab si o parte mai slaba a noastra, totdeauna acolo ne inving si ne fac raspunzatori.

Ceri har de la Dumnezeu ? In schimbul harului iti trimite ispita. Nu rezisti luptei, cazi ? Nu-ti mai da adaos de har. Iarasi ceri ? Iarasi ispita. Iarasi infrangere ? Iarasi vei fi lipsit. Trebuie, deci, sa biruiesti. Opune rezistenta ispitei pana la moarte. Pana cazi ca si mort nu parasi lupta, si atunci striga de jos : " Iisuse preadulce ! Nu te voi parasi. Raman nedespartit de Tine si pentru dragostea Ta imi dau sufletul pe campul de lupta " . Si deodata se va arata pe campul de lupta Iisus si iti va spune : " Sunt aici. Incinge-ti mijlocul tau si urmeaza-Mi Mie ! " Tu, plin de lumina si de bucurie : " Vai mie, jalnicul ! Vai mie nevrednicului si netrebnicului ! Auzul Tau am auzit mai intai, acum Te vad cu ochii mei " Atunci te umpli de dragoste dumnezeiasca si arde sufletul tau ca si cel al lui Cleopa. Si in vreme de ispita nu mai parasesti imbracamintea pentru a fugi gol, ci ai sa rabzi in necazuri, gandind : asa cum a trecut o ispita si inca una, asa va trece si cea de acum.

Cand insa nu ai rabdare, te, razvratesti si nu poti indura ispitele, atunci, in loc sa biruiesti, trebuie continuu te caiesti pentru greselile din timpul zilei, pentru nepurtarea de grija din timpul noptii. Si in loc sa primesti har peste har, se inmultesc si cresc necazurile tale.

De aceea, nu trebuie sa te indoiesti. Nu te teme de ispite. Chiar daca vei cadea de multe ori, scoala-te. Nu-ti pierde calmul tau. Nu deznadajdui. Sunt nori care vor trece.

Si atunci cand, cu impreuna lucrarea harului, care te curateste de toate patimile, vei depasi toate acestea care tin de " fapta " ( praxis ), atunci mintea ta va gusta din iluminare si se va misca spre contemplare ( vederea cea duhovniceasca ).

Prima vedere duhovniceasca ( theoria ) este cea a fiintelor : vei vedea ( intelege ) ca tot ceea ce exista a fost creat pentru om de catre Dumnezeu. Chiar si pe ingeri i-a pus in slujba oamenilor. Cata vrednicie, cata maretie, cat de mare este destinatia ( chemarea ) omului, aceasta suflare a lui Dumnezeu ! El a fost creat nu pentru a trai aici putinele zilc ale exilului sau, ci pentru a trai vesnic, alaturi de Creatorul sau. Sa vada pe dumnezeiestii ingeri. Sa asculte doxologia lor cea de negrait. Ce bucurie ! Ce maretie ! Numai ce se sfarseste aceasta viata de aici si se inchid ochii acestia pamantesti, si imediat se deschid ceilalti ochi si incepe viata cea noua. Bucuria cea adevarata, care nu are sfarsit. Toate acestea contemplandu-le, mintea se cufunda intr-o pace si o liniste fara de margini, care se raspandeste in tot corpul, si uita intru totul ca exista in aceasta viata.

Astfel de contemplari se succed una dupa alta. Nu pentru a se naste imaginatii in mintea lui, ci starea determinata de lucrarea harului, este aceea, care aduce intelesuri noi si face ca mintea sa se desfete in vederea cea duhovniceasca ( theoria ). Nu le plasmuieste omul insusi, ci vin singure si rapesc mintea in contemplatie. Atunci mintea se extinde si devine alta. Este luminata. Toate sunt deschise pentru ea. Se umple de intelepciune, si ca un fiu detine toate cele ale Tatalui. Stie ca este nimic, pamant, dar in acelasi timp fiu ai Imparatiei. Nu are nimic, dar detine totul. Se umple de teologie. Striga fara incetare, in deplina cunostinta, marturisind ca existenta lui este nimic. Originea lui este tarana, iar puterea de viata este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.

Atunci, sufletul se urca la cele ceresti. " Sunt suflare a lui Dumnezeu ! Toate celelate s-au desfacut, au ramas pe pamant, dintru care au fost luate. Sunt fiu al Imparatului vesnic ! Sunt dumnezeu dupa har ! Sunt nemuritor si vesnic ! Sunt, intr-o clipita, alaturi de Tatal ceresc ! "

Aceasta este cu adevarat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plasmuit si aici trebuie sa ajunga atunci cand va parasi aceasta lume. Acestea sunt contemplaid care desfata pe omul cel duhovnicesc. De aceca, acesta steapta cu nerabdare clipa in care va parasi larana si se va ridica cu sufletul la ceruri.

Indrazneste deci, fiul meu, si cu aceasta nadejde indura orice durere si orice necaz. Din moment ce dupa putin timp ne vom invrednici de toate acestea, cu totii. Toti suntem fii ai lui Dumnezeu. Pe Acesta Il strigam ziua si noaptea si pe dulcea noastra Maica, Stapana tuturor, care nu lasa fara raspuns pe oricine o roaga ceva.

Capitolul XI.

Am aflat multi dintre Parinti in lucrare si in contemplatie

Cand dragostea Domnului nostru copleseste sufletul omului, acesta nu mai este tinut de masurile lui, ci iese din limitele sale. De aceea, " frica de Dumnezeu te scoate afara " si orice scrii, orice vorbesti, este mai curand fara masura. Dar, in clipa aceea a harului, orice ai spune despre stralucirea dragostei dumnezeiesti, este putin. Apoi, dupa ce inima se strange si norul se retrage la ale sale, atunci intervine simtul masurii, care cere masura pentru a distinge lucrurile.

Toate acestea vi le-am scris pentru un singur scop : sa incalzesc sufletele voastre, sa indemn la dorinta si zelul dupa dulcele Iisus. Asa fac comandantii cu ostile lor, le povestesc ispravile vitejilor si-i obliga astfel sa lupte cu barbatie. Acelasi scop au si vietile si invataturile sfintilor care au fost scrise si ne-au fost lasate. Dar si sufletul asa a fost plasmuit de Dumnezeu - daca nu aude des astfel de lucruri inalte si minunate, este coplesit de somn si de nepurtare de grija. Atunci numai cu astfel de lucruri, adica cu lecturi si istorisiri vrednice, se alunga uitarea si se innoieste vechiul edificiu.

Eu, cand am venit la Sfantul Munte, am aflat aici multi dintre Parinti in " lucrare " si in contemplatie. Oameni sfinti, venerabili. Era Parintele Gheron Kalinikos. Desavarsit nevoitor. A stat izolat de toti ceilalti timp de patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea mintii si hranindu-se cu dulceata dragostei dumnezeiesti. A fost de mare folos multora. Acesta s-a bucurat de rapirea mintii.

Mai jos de acesta era un alt parinte, Gheron Gherasimos. Isihast neintrecut, lucrator al rugaciunii mintii. Avea nouazeci de ani. Luptat de demoni si lovit de vremuri grele, a ramas stalp neclintit de rabdare. Acesta avea darul lacrimilor neincetate. S-a savarsit din aceasta viata lipsit de orice grija lumeasca si indulcit de cugetarea la Hristos.

Mai sus era Gheron Ignatios. Nevazator de multi ani. Duhovnic foarte multi ani, a ajuns la varsta de nouazeci si cinci de ani, rugator neincetat cu rugaciunea mintii. In timpul rugaciunii gura lui raspandea mireasma, incat se bucura nespus cel care vorbea cu el.

Mai era un alt parinte, mai minunat decat toti, la Sfantul Petru Atonitul, Parintele Daniil, urmator al Marelui Arsenie. Iubitor de tacere, izolat de toti ceilalti, slujitor permanent. Saizeci de ani nu s-a gandit ca poate lasa macar o zi Sfanta Slujba. In timpul Postului Mare savarsea in fiecare zi Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. A trait pana in ultima zi in trezvie, savarsindu-se fara sa fi fost vreodata bolnav. Sfanta Liturghie savarsita de el tinea trei ore si jumatate, uneori chiar patru ore, deoarece intarzia, afundat in priveghere, sa spuna ecfonisurile. Lacrimile sale erau atat de multe incat uda pamantut acolo unde statea.

De aceea nu vroia ca vreun strain sa fie de fata cand slujea Sfanta Liturghie, pentru a nu vedea lucrarea sa. Pe mine m-a primit dupa multe rugaminti. De fiecare data cand mergeam, trebuia sa merg pe jos in miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora inceperii acelei cu adevarat infricosatoare dumnezeiasca lucrare. Imi spunea un cuvant - doua de invatatura, iesind din Sfantul Altar, apoi disparea imediat si nu se mai arata toata ziua. Intreaga lui viata a avut rugaciunea mintii si priveghere de toata noaptea.

De la el am luat si eu aceasta randuiala si am avut mare folos. Manca numai cateva faramituri de paine pe zi, de aceea era la Sfanta Liturghie ca un fulg. Si pana nu uda cu lacrimi locul unde slujea nu incheia.

Au mai fost multi alti parinti vazatori, pe care eu nu m-am invrednicit sa-i vad, pentru ca se savarsisera cu un an - doi inainte de venirea mea. Lucrarile lor minunate mi le-au povestit ceilalti. Eu cu acestea ma desfatam. Umblam din pestera in pestera, masurand pas cu pas Muntele pentru a-i afla.

Duhovnicul meu era bun si, dupa ce il pregateam mancarea, imi dadea binecuvantare sa plec in cautarea parintilor pustnici, pentru folosul sufletului. Iar dupa ce s-a savarsit acesta si l-am ingropat, atunci am cercetat tot Sfantul Munte.

Era un parinte intr-o pestera, care plangea de sapte ori pe zi. Aceasta era lucrarea sa. Noaptea toata o petrecea in lacrimi. Perna lui era totdeauna uda de lacrimi. Ucenicul sau, care mergea la el de doua-trei ori pe zi, - pentru ca nu-l lasa sa stea cu el pentru a nu-i intrerupe plansul - il intreba :

" - Parinte, de ce plangi ?

- Cand omul vede pe Dumnezeu, fiul meu, din multa dragoste ii curg lacrimile si nu le poate opri ".

Mai erau si altii, mai mici. Parintele Kosmas si altii si altii mai mari, despre care daca ar fi sa scrie cineva ar trebui sa consume multa hartie. Toti acestia au murit si traiesc acum in veci in ceruri. Astazi nu se mai aude ca s-ar intampla astfel de lucruri. Deoarece atat de mult a pus stapanire pe oameni grija cea lumeasca, materiala, si atata nepasare fata de privegherea duhovniceasca, incat multi nu numai ca nu mai doresc sa cerceteze, sa afle sau sa savarseasca acestea, ci, mai mult decat atat, atunci cand aud pe cineva vorbind despre ele se impotrivesc cu rautate acestuia, considerandu-l absurd si nebun, deoarece viata lui nu seamana cu a lor.

Se intampla ceva asemanator cu timpurile idolatre.

Atunci, cand vorbeai impotriva idolilor, te bateau cu pietre pana te omorau. Astazi orice patima tine loc de idol. De aceea, atunci cand mustri sau te arati impotriva vreunei patimi, toti striga : " Loviti-l cu pietre, pentru ca rosteste blasfemii la adresa dumnezeilor nostri ! " In fine; pentru ca eu nu accept nici o patima si nu scutesc absolut pe nimeni si nici nu vreau sa aud cum traieste si ce face lumea, calugarii sunt mereu tinta atacurilor. Si nu incetez a ruga noapte si zi pe parinti si a spune ca ei au intru totul dreptate. Eu nu am dreptate atunci cand sunt mahnit de acestia. Deoarece vad cu ochii pe care li i-a dat Dumnezeu. Nu sunt nedrept daca spun : de ce nu vad asa cum vad eu ?

Fie ca Dumnezeul tuturor sa ne mantuiasca pe toti pentru rugaciunile Cuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri.

Capitolul XII.

Cum devine mintea numai lumina, numai transparenta

Cat despre rugaciune, in legatura cu care imi scrii, atata timp cat duhovnicul stie de ea, nu exista riscul sa te ratacesti. Tu sa faci asa cum iti spune duhovnicul, si daca harul vine si pleaca sa nu te nelinistesti, pentru ca in felul acesta il invata pe om sa gandeasca smerit si sa nu se inalte pe sine.

La inceput asa face pruncul. " Vai tie, cetate care ai rege prea tanar " - spune Scriptura. " Vai tie, suflete a carui minte este incepatoare in astfel de lucruri ! "

Mintea, fiul meu, nu poate ramane intr-o singura stare; cu atat mai mult mintea celui care este slab in cele duhovnicesti. Ea vrea o data lectura, alta data cantare, alta data tacere. Cand omul tace, mintea gaseste timp pentru a se desfata cu diferite imagini din Scriptura, pe care le-a citit mai inainte. Cand ii oferi ceea ce ii place, isi ia puteri, asa cum se intampla cu trupul cand primeste hrana sanatoasa. Cand ii oferi insa ceea ce iti vine la indemana, atunci, in loc sa se lumineze, se intuneca. De asemenea, atunci cand oboseste, are nevoie de odihna.

Asa invata sa distinga binele de rau. Asa devine mintea numai lumina, stravezie. Vede curatenia sufletului. Asa vede si ghimpii. Rabda ispitele. Se inmulteste harul. Curata trupul de patimi. Aduce pace sufletului. Si, la sfarsit, vin toate una dupa alta, ca un lant, fara oboseala multa si fara asteptare, deoarece toate sunt aduse de ascultare. Si asculta sa vezi : cel care face ascultare desavarsita ajunge ca mintea lui sa nu aiba nici-o purtare de grija. Mintea este iconomul sufletului, caruia ii da hrana pe care tu i-o oferi. Cand are pace si ii dai ceea ce doreste, ea le da inimii. Mai intai insa, se curata pe sine de toate prejudecatile deprinse in lume. Se elibereaza de grijile vietii si, spunand continuu rugaciunea, inceteaza de a mai rataci precum meteoritii. Atunci intelegi ca s-a curatit. Deoarece nu se mai apleaca spre lucruri viclene si necurate, despre care auzise si vazuse in lume. Dupa aceea, intrand si iesind din inima prin rugaciune, curateste drumui si inlatura orice uraciune, viclenie sau necuratie. Astfel, mintea declara razboi patimilor si demonilor care hranesc patimile ce se cuibaresc in inima de ani multi, nestiute si nevazute pana atunci. Acum insa, cand mintea si-a redobandit curatenia dintru inceput, le vede pe toate si ca un caine latra, se lupta cu ele ca un stapan si pazitor ai sufletului. Avand ca arma numele lui Iisus, ii loveste pe dusmani pana reuseste de-i scoate afara, in afara inimii, de unde acestia urla ca niste caini salbatici. Iar mintea trece apoi la curatirea murdariei si necuratiei pe care au lasat-o in urma demonii, prin compromisurile pe care ne-au impins sa le facem, la curatirea raului si pacatului. In continuu se lupta cu demonii pentru a-i scoate definitiv in afara, indepartandu-i atat de mult incat acestia, sa nu mai poata in nici un fel sa faca rau. Si se tot lupta sa arunce afara murdaria pe care acestia continuu o arunca inlauntru. Dupa aceea, ca un bun iconom, aduce sufletului hrana care se cuvine si care il conduce la iluminare si la sanatate.

La toate acestea, mintea are impreuna lucrator harul curatitor. Cel ce se roaga se afla ca sub umbra acoperisului ascultarii. Este pazit de harul care este dat de Dumnezeu pentru paza sufletului. Si dupa ce, putin cate putin, sunt alungati afara demonii, se curateste deplin inima si inceteaza orice murdarire. Se intronizeaza mintea ca un rege in inima si se bucura ca mirele ce se afla in camara nuntii cu mireasa lui. Aduce bucurie sfanta, curata, pasnica. Spune rugaciunea fa-ra osteneala. Atunci harul lucreaza fara nici o stanjeneala si arata mintii toate fagaduintele pe care urmeaza a le primi ca rasplata daca isi implineste datoriile sale fara lipsa. De acum, fiind in liniste si pace, venind harul, mintea este condusa la vederea cea duhovniceasca, pe masura posibilitatilor pe care i le ofera temelia ce a pus.

Asadar, este mai intai frica de Dumnezeu, credinta, ascultarea desavarsita, lepadarea de sine, si apoi vin toate celelalte. Astfel, omul ajunge la dragostea desavarsita si la nepatimire. Ajunge la starea de a nu mai umbla in nici un fel raul in mintea sa si de a striga din adanc : " Insetat este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeul meu ! Cand voi vedea si cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere ? " si : " Astept moartea cu cea mai mare bucurie. Cand se vor inchide ochii acestia pentru ca sa se deschida ceilalti, care vor vedea totul, veselindu-se pentru toate ? " Deci sileste-te, fiul meu, siliti-va spre supunerea cea fericita, intru care exista toate aceste bunatati si petrece ca un singur suflet in diferite trupuri. Atunci se va odihni si duhovnicul vostru si se va usura rugandu-se pentru voi cu tot sufletul in bucurie si dulceata. In timp ce, daca voi sunteti in neascultare si va lipsiti de toate cele bune, atunci duhovnicul are permanent sufletul greu si de multa intristare slabeste, inaintand pas cu pas spre moarte.

Toate acestea le-am trait eu. Am gustat din fructul lor si am aflat cat este de dulce ! Nu am aflat mai mare odihna decat aceea pe care ti-o da ascultarea desavarsita. Am ingropat pe bunul meu duhovnic si am aflat linistea prin rugaciunile lui.

Lucrati acum, cat sunteti tineri, pentru a culege roadele nepatimirii la batranete. Nu lucrati numai la batranete. Daca va straduiti, in douazeci de ani veti vedea ceea ce va spun eu acum. Iar daca nu va straduiti, chiar varsta lui Matusalem daca veti trai, tot nu veti ajunge sa va bucurati de aceste daruri duhovnicesti.

Straduiti-va, urmati indemnul duhovnicului, indemnati-va unul pe altul la bine. Si veti vedea o asa nelucrare a patimilor si atata pace a sufletului, ca si cand ati fi in Rai.

Capitolul XIII.

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp

Am primit scrisoarea ta, fiul meu, si iti dau raspuns la cele ce mi-ai scris.

Ma intrebi care din doi primeste harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fara indoiala ca ucenicul ascultator. Acesta primeste si harul mai repede si este si in afara de orice pericol. Nu se teme nici ca o sa cada, nici ca o sa arda. Numai sa nu se lase cuprins de neglijenta. Si sa mai stii ca, atunci ca omul are intauntrul sau pe Hristos, atunci fie ca este singur fie ca este impreuna cu multi semeni ai sai, el isi afla linistea si are pace mereu.

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul - de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu - se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi.

Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste o data cu cresterea zelului. Experienta cere nevointa indelungata.

Inainte de orice lucru, cei care cere har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.

Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca pnn acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa vada pe Dumnezeu.

Altfel Dumnezeu nu poate fi vazut, decat numai prin intermediul cunostintei. Iar cunoasterea este vederea duhovniceasca ( theoria ). Adica atunci cand simti ca Dumnezeu este langa tine si ca te misti inlauntrul lui Dumnezeu si ca orice faci Acesta vede si esti atent sa nu-L superi cu ceva - pentru ca vede si cele dinlauntru si cele din afara - atunci nu pacatuiesti. Deoarece Il vezi, Il iubesti si te ingrijesti ca sa nu-L intristezi.

Asadar, oricine pacatuieste, nu vede pe Dumnezeu, este orb.

Capitolul XIV.

Cu adevarat mare este taina ascultarii

Bucura-te in Domnul, fiu al Tatalui ceresc.

Imi scrii, fiul meu, despre gandurile pe care le ai impotriva dubovnicului tau. Sa te temi mult de aceste ganduri. Sa le ocolesti ca pe un sarpe otravitor intrucat au putere infricosatoare, mai ales in timpurile noastre.

Acesta este mestesugul celui rau. Aduce ganduri impotriva duhovnicului ca sa te indeparteze de harul care te umbreste, sa te faca vinovat si dupa aceea a te loveasca fara mila. Tine cuvantul meu si nu lasa niciodata vreun gand impotriva parintelui tau duhovnicesc sa se cuibareasca in inima ta. Sa-l alungi de indata, ca pe un sarpe rau otravitor.

Cat despre cartea pe care o cauti, chiar daca ar fi sa te mantuiesti prin ea, sa nu o iei fara binecuvantaire. Deoarece, daca nu intrebi, ti se socoteste la Dumnezeu ca si adulter. Atata grija sa ai, si in cele mari si in cele mici, incat fara binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc nimic sa nu faci. Nici sa te rogi, nici sa faci milostenie, nici un alt lucru bun. Asculta despre Saul pe care l-a ales Dumnezeu din tot neamui lui Israel si l-a uns rege : pentru ca nu a facut ascultare desavarsita fata de Samuel si a tinut cele bune pentru jertfa, l-a pedepsit Dumnezeu, spunand 'profetului : " Mai mare este ascultarea decat jertfa curata ".

Cu adevarat mare este taina ascultarii. Daca dulcele nostru Iisus a deschis primul drumul acesta si S-a facut model pentru noi, cu atat mai mult suntem noi datori sa pasim pe urmele Lui. Si eu, fiul meu, daca as fi intre voi as implini ascultarea in adevar, care este atat de dorita de mine.

Marturisesc cu multa sinceritate si cu toata puterea, in deplina cunostinta, ca alta cale de mantuire care sa te tina departe de orice ratacire si lucrare a vrajmasului nu exista. Si daca cineva doreste cu adevarat sa se mantuiasca si sa-L gaseasca repede pe Hristos, este dator sa faca ascultare. Si cu atata dragoste sa priveasca pe duhovnicul sau, ca si cand L-ar vedea pe Hristos.

Pastreaza, asadar, cu tarie intreaga panoplie pe care ai primit-o, fiul meu, si lupta-te cu zel. Indreapta sagetile tale catre vrajmasi, avand un singur scop - acela de a nu face neascultare fata de parintele tau duhovnicesc. Daca pentru a se milostivi Dumnezeu spre tine ai pe duhovnicul tau care mijioceste pentru tine, ce se va intampla suparandu-l pe el ? Cine va mai milostivi pe Domnul pentru tine ?

Lupta-te dupa putere sa usurezi sarcina duhovnicului, ca sa ai usurare si rabdare in necazurile tale. Am cunoscut din propria-mi experienta cata raspundere si cata greutate isi asuma duhovnicul si cate sufera pana aduce un suflet de la nevrednicie la vrednicie si il conduce spre Rai, mai ales cand se intampla sa aiba firea tare. Pentru fiecare suflet pe care il ia in primire, duhovnicul se infasoara cu lant greu imprejurul gatului sau si are nevoie de multa rugaciune pentru a-si usura greutatea. Are nevoie de multa dragoste nefatarnica, nu de neascultare si de impotrivire in cuvant. Are nevoie ca din buzele ucenicilor sai sa se reverse evlavie si har, nu amaraciune, fiere, ambitii si dezbinari.

Deoarece orice cuvant greu pe care il veti rosti in vreme de ispita catre acesta, pentru ca provine de la sarpele diavolului, stropeste cu otrava sufletul lui, care se ofileste ca o floare atinsa de piatra. Si nu mai are putere sa se roage de-ajuns nici pentru sine pana nu trece durerea.

Iar daca ucenicii il asculta in toate, duhovnicul merge pe calea cea dreapta si se ridica la inaltimi, se roaga cu multa caldura, este luminat cu prisosinia, vorbeste cu multa intelepciune, sfatuieste cum se cuvine, primeste adaos de har si devine pentru fiecare ucenic izvor nesfarsit de har, pe care il primeste de la Domnul.

Deci, fiul meu, atunci cand doresti ca sa inaintezi repede si fara multa osteneala, invata sa renunti la orice parere a ta, pentru ca aceasta sa nu-ti devina voie proprie. Urechea ta sa fie totdeauna indreptata spre gura duhovnicului si orice ti-ar spune sa primesti ca si cand ai primi din gura lui Dumnezeu, sa implinesti fara nici cea mai mica ezitare. Astfel vei avea mereu pace. Adu-ti aminte totdeauna ca ascultarea sau neascultarea ta nu se opreste la duhovnic, ci prin acesta ajunge la Dumnezeu.

Nu ascunde niciodata vreun gand de duhovnicul tau si nu preface cuvintele tale cand te marturisesti in fata Domnului. Spune imediat gandurile tale si inima ta se va linisti de indata. Ia pe grumazul tau jugul ascultarii si lipeste-te de suflarea duhovnicului tau. Numai ce iese cuvantul din buzele lui, tu sa-l prinzi fara intarziere, sa faci aripi, sa zbori pentru a-l indeplini, fara sa te intrebi daca este bun sau rau.

Implineste fara discernamant si orbeste tot ceea ce iti porunceste acela care are raspunderea pentru tine pentru a nu fi tu raspunzator pentru faptele tale. Cel care porunceste va da socoteala in fata lui Dumnezeu, daca a facut bine sau rau, iar tu vei da socoteala daca ai ascultat sau nu ai ascultat.

Nu inseamna ascultare sa implinesti o porunca sau alta, dar in sinea ta sa te impotrivesti. Ascultare inseamna a-ti supune cugetul, pentru a fi scutit de rautatea din tine. Ascultare inseamna sa devii rob, pentru a deveni liber. Cumpara-ti cu pret mic libertatea, pentru a fi fara vinovatie si bucuros.

Nu da ascultare gandurilor tale, care vin a te sfatui in clipe grele sa pleci din manastire.

Trebuie sa stii bine ca cine nu se supune unuia singur este nevoit a se supune celor multi si pana la urma ramane in neascultare.

Capitolul XV.

Deci, nu faci ascultare ca sa te intorci inapoi

A zis Dumnezeu lui Adam : " Si cine ti-a spus ca esti gol ? Sau ai mancat din fructul din care ti-am dat porunca sa nu mananci ? "

Si eu te intreb : cine ti-a bagat in minte tot ceea ce-mi scrii ? Sau ai deschis cumva usa vrajmasului, care a intrat cu toata puterea si ti-a umilit sufletul ?

Ceea ce gandesti acum, fiul meu, trebuia sa gandesti inainte de a imbraca haina. Acum insa, cand ai imbracat haina ingereasca si Hristos a pecetluit toate fagaduintele tale, aceste ganduri nu-si mai au in nici un fel locul. Si aceasta deoarece, prin savarsirea tainei, s-au sters toate legaturile cu parintii, cu rudele si cu absolut totul din afara.

Ia bine aminte la exactitatea cuvintelor mele. Daca dupa aceasta, monahul este ingenunchiat si cade in lenevire si isi paraseste fara motiv duhovnicul sau obstea, pacatuieste de moarte, caci va cadea in mari suferinte si nu va putea sa scape de judecata. Va plati pe tot restul vietii si la sfarsit va fi inca dator. Va fi socotit incalcator al fagaduinielor si al poruncii. Domnul a zis : " Cel ce iubeste pe tatal sau sau pe mama sa mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine ". Si iarasi : " Cel ce a pus mana sa pe coarnele plugului si mai priveste inapoi nu poate inainta spre Imparatia lui Dumnezeu " . De asemenea : " Este mai bine sa nu fagaduiesti, decat sa fagaduiesti si sa nu implinesti fagaduinta " .

Asadar, cand Hristos, Invatatorul, Dumnezeul si Parintele tau, Cel ce are in mainile Sale suflarea si viata ta, vorbeste astfel, ce loc mai au cele ce scrii tu ? Cum te vei linisti, ca te va mustra continuu constinta pentru obligatiile pe care le-ai parasit si multe asemenea. Toate acestea le randuieste Dumnezeu, care a randuit totul. Acesta sa dea socoteala pentru cuvintele Sale. Tu si eu si toti care au imbracat aceasta haina sunt datori sa pazim cu orice pret fagaduiniele pe care le-am dat pentru a deveni mostenitori ai bunatatii pe care El ni le-a fagaduit.

Sa nu crezi ca parintilor le va fi de folos acum daca tu te vei intoarce inapoi. Sufletele lor vor fi mult pagubite si le va fi spre pierzanie tuturor celor din casa, ca unii care vor fi partasi la impotrivirea fata de vointa dumnezeiasca.

Eu unul nu voi putea niciodata sa fiu impreuna lucrator la acest pacat si nu pot fi de acord cu solutia pe care tu o propui. Duhovnicul, si el va plati scump consimtamantul pe care l-ar da, biruit de insistentele tale.

Sterge deci pentru totdeauna din mintea ta aceasta imbracaminte a vicleniei, pentru a inceta razboiul gandurilor si pentru a se linisti inima ta. iar daca vei fi biruit si vei pleca, nu numai ca nu-ti voi mai scrie o scrisoare, dar te voi sterge pentru totdeauna din inima mea. Mai mult decat atat nu pot sa fac, din moment ce vad ca, desi iti dai seama ca este ispita de la diavol, insisti sa-i dai ascultare. Ce sa-ti scriu mai mult ?

Cu toate acestea, inca o data iti spun : asculta-ma pana nu este prea tarziu. Cand omul cedeaza ispitei, in cunostintinta fiind, atunci va veni timpui cand nu va mai putea asculta ceea ce este folositor si sanatos, intrucat si-a stricat auzul sufletului. Devine atunci dispretuitor al celor folositoare si se indreapta sigur spre pierzanie. Nu vezi ca Domnul, atunci cand vorbeste, incheie cu cuvintele. " Cel care are urechi de auzit sa auda ? " Asa ca lasa gandurile tale acestea si incredinteaza-ti cugetui Duhului lui Dumnezeu.

Tu nu poti spune ca te apasa greutatea celor pe care le-ai lasat plecand de acasa si de langa ai tai. Pentru toate are grija Cel ce a facut cerul si pamantul si poarta de grija tuturor.

Asculta un lucru minunat care s-a intamplat aici, la Sfantul Munte, pe care poate ca nu l-ai auzit pana acum : era cineva acum, in zilele noastre, aici la Katunakia, pe care eu nu l-am apucat, deoarece a murit cu putin timp inainte. Era ucenic al unui duhovnic orb. Intr-o zi, a trecut pe la chilia lor un om din lume sarac. Ucenicul l-a intrebat : " De unde esti ? " Era chiar in satul lui. Ucenicul nu i-a spus, dar l-a intrebat ce mai face cutare, intreband despre tatal sau. Atunci strainul i-a spus ca acela a murit si ca a lasat pe sotia sa si trei fete orfane pe drumuri si in saracie. " A avut un fiu - i-a spus - dar acela a plecat de multi ani si nimeni nu stie unde s-a dus. " Calugarul a fost lovit de traznet si dintr-o data a inceput razboiul gandurilor. " Plec - i-a spus duhovnicului. " Plec sa-i ajut, sa le port de grija " A cerut binecuvantare, dar duhovnicul nu i-a dat. A insistat. Au plans si unul si celalalt. Iarasi s-a rugat de el, dar a fost imposibil sa-l convinga. Intru sfarsit, l-a lasat in voia sa si ucenicul a plecat. Dupa ce a iesit din Sfantul Munte, s-a asezat la umbra unui copac sa se odihneasca. Dupa un timp, s-a apropiat un alt calugar, obosit si transpirat, care s-a asezat langa el la umbra si l-a intrebat dupa un timp : " Te vad tulburat, frate. Ce s-a intamplat ? " . " Lasa-ma parinte - ii spune - am patit o mare nenorocire. " Si-i povesteste toata istoria. Bunul calator i-a zis : " Daca vrei, iubite frate, sa ma asculti, intoarce-te la duhovnicul tau si Dumnezeu va purta de grija alor tai. Tu continua sa slujesti duhovnicului tau, cu atat mai mult cu cat este si orb. "

Acesta insa nu l-a ascultat. Stapanit de gandurile sale, n-a luat in serios cuvintele celuilalt, si dupa ce i-a adus numeroase argumente, asa cum mi-ai adus tu mie, s-a ridicat calugarul neascultator sa-si continue drumul spre lume. Atunci celalalt calugar i-a spus : " Deci nu ma asculti sa te intorci la manastire ? " Nu ! " - i-a raspuns. " Atunci - i-a spus acela - afla ca eu sunt Inger al Domnului si pe mine m-a trimis Dumnezeu, dupa moartea tatalui tau, sa fiu alaturi de cei ramasi sa-i pazesc si sa le fiu ajutator. Acum, daca tu mergi in locul meu, eu ii las si plec. " Si s-a facut nevazut. Atunci calugarul si-a venit in fire si s-a intors la duhovnicul sau pe care l-a gasit ingenunchiat, rugandu-se pentru el.

Acum intelegi, fiul meu ? Asa se intampla cand lasam totul in mana lui Dumnezeu. El le randuieste cat se poate mai bine pe toate, ca un bun iconom, si nimic nu este lipsit de bunavointa Sa. Dar este nevoie de rabdare din partea celui care vrea sa se mantuiasca. Iar daca cerem lui Dumnezeu ca sa implineasca lucrurile, dupa cum ne place noua, atunci este vai de noi.

Neputand sa patrunda acolo unde este ascultare si unde se infaptuieste legatura dragostei, diavolul se lupta sa-l desparta pe om de ceilalti prin lepadare si dupa aceea il face jucarie a rautatii si a vicleniei lui. Cand insa cel intelept asculta de mai-marii sai, care cunosc drumul, demonul care intinde curse cade si raul se intoarce asupra lui.

Fa, asadar, ascultare la mai-marii tai, si o data cu trecerea timpului vei dobandi si tu experienta si vei fi de folos celor mai mici. Ceea ce acum nu ai si ti se pare greu de dobandit, va veni timpul sa ti se dea si te vei minuna tu insuti cum de ai reusit, din moment ce tu ai incetat sa mai ceri. Toate se vor implini. Este nevoie numai ca tu sa starui in rugaciunea de a-ti fi curatit sufletul. Va inceta si mania, va veni din nou pacea, vei afla si nepatimirea de care ai nevoie pentru lucrarea ta, vei regasi si rugaciunea. Este suficient sa ceri si sa te silesti dupa putere. Dintr-o data nu se face nimic. Nici trupeste n-ai devenit dintr-o data, din prunc, barbat.

Acum toate patimirile tale pot deveni lectii de smerenie. Deci nu este cazul sa te intristezi, ci sa fii atent, sa te intaresti in greutatile care vin una dupa alta. Si lectia uneia sa te pregateasca pentru urmatoarea. Iar pregatirea este aceasta : " Orice mi s-ar intampla, orice ar aduce diavolui sa ma lupte, eu nu voi opune voinia mea, parere proprie nu voi avea si nici in ambitie nu voi face. Sa fie stramb, sa fie de orice fel porunca celui ce ce poruncste, eu o voi implini fara ezitare, ca si cand mi-as purta crucea. Dumnezeu sa vada inima mea si sa-mi usureze razboiul ".

Omul trebuie sa stea ca o tinta si sa astepte sa fie ochit de vrajmas. Si tocmai in directia aceea sa-si indrepte armele. Sa nu astepte timp de odihna, toata viata lui, chiar daca Dumnezeu o sa-i dea adeseori si odihna.

El nu trebuie sa fie delasator, ci sa privegheze continuu, ca un ostas in timpul luptei. O singura clipa poate aduce sufletului atata folos cat ii aduce viata intreaga; la fel si paguba, daca omul nu vegheaza.

Capitolul XVI.

In timp ce urci Golgota, nu se poate sa nu cazi

Fiul meu iubit in Domnul, doar ce am primit astazi scrisoarea ta si iata, iarasi plang, iarasi jelesc, iarasi imi pun sufletul meu pentru tine.

Ridica-te. Iti intind mana mea tremuranda. Nu te speria. Iarasi incerc sa te tin. Plangi pe umarul meu. Sunt alaturi de tine, plang impreuna cu tine. Oftez, ma doare, sufera nespus sufletul meu si inima mea se zbate pana cand te voi ridica pe Tabor. In timp ce urci Golgota nu se poate sa nu cazi. Este grea crucea. De multe ori vei cadea in genunchi. Tu sa nu asculti pe ispititor. Daca il asculti, el va iesi biruitor.

Iata cata dreptate are duhovnicul tau. Sa te strige de doua ori si tu sa nu-i dai ascultare? De cine ai facut ascultare in clipa aceea? Ce spuneau gandurile tale atunci?

Orice s-ar fi intamplat, nu trebuie sa deznadajduim. Vom ruga pe parintele duhovnic sa ne ierte si ne vom face canonul. Impreuna cu tine voi face si eu act de cainta. Tu vei face pe deasupra douazeci si cinci de metanii pe zi. Si sa fii atent in continuare. Pune din nou inceput si fereste-te de neascultare. Daca va fi biruit de o singura patima, dupa aceea va trebui ca omul sa fie mult mai atent si sa lupte mult mai staruitor impotriva ispitelor, pentru a nu cadea iarasi.

Curaj, deci. Oricum si-ar trimite sagetile sale vrajmasul, noi trebuie sa le intoarcem impotriva lui. Sa inteleaga ca nu esti singur. Ca ai si pazitorul impreuna cu tine, care vegheaza pentru tine si care-i strica toate capcanele pe care el le pune inaintea picioarelor tale.

Cu multa placere voi posti, nu numai patruzeci de zile, ci de trei ori cate patruzeci, voi priveghea pentru tine, ma voi osteni de dragul tau. Scoala-te numai si stai cu curaj. Ia barbatie de la Domnul si nu te teme de vrajmas, pentru ca l-a biruit Hristos si nu mai are putere. Numai naluciri si frica trimite, numai ganduri indraznete si nerusinate. Vei primi har si putere de sus pentru a lupta impotriva lui si vei avea putere in madularele tale, zicand: " Inceteaza, vrajmasule, sa lupti impotriva mea, pentru ca parintele meu duhovnicesc vegheaza pentru mine si neputintele mele le plineste. Patimeste pentru mine si posteste. Si chiar de voi cadea de saptezeci de ori cate sapte, tot tu vei fi biruit in cele din urma".

Zicand acestea, da-ti curaj tie insuti si caieste-te de indata pentru ceea ce ai facut rau ca om. Deoarece toate sunt de la cel rau. Sa te faca sa deznadajduiesti, sa te faca sa te descurajezi, sa culegi intristare din orice. Dar sa nu-l asculti.

Si scrisorile care intarzie, sau acelea care se pierd, tot el le face pe toate. El ii pune pe aceia sa le deschida. Acesta este facatorul tuturor relelor. Nimeni altcineva nu este vinovat in afara de acesta. De aceea si noi impotriva acestuia trebuie sa luptam cat mai traim. Nu impotriva fratilor nostri, ci impotriva celui care ii indeamna pe acestia sa gandeasca sau sa faca orice rau, vazut sau nevazut.

Daca ti-am spus ca o sa fiu mereu alaturi de tine, atunci cand te manii, atunci cand esti gata sa faci un lucru care nu trebuie, spune-ti tie insuti : " Pentru dragostea parintelui, care va plange atunci cand va auzi, ceea ce am facut eu, sa nu ma manii, sa nu fac neascultare. Cine s-a folosit vreodata de neascultare, ca sa ma folosesc si eu acum ? "

In legatura cu " Avva Dorotei ", pe caze mi-l ceri, este usor sa-l gasim; dar nu ne ingaduie sa-l scoatem din Sfantul Munte, daca este carte veche. Intr-adevar, Avva Dorotei este foarte duhovnicesc, aducator de bucurii si mult folositor sufletului. Voi intreba sa vad : daca este ingaduit sa cumpar si sa-ti trimit Everghetinosul sau Filocalia.

Pentru fratele despre care imi scrii ca sufera vom face rugaciuni. Totusi, sa stie ca vreun pacat ascuns a savarsit sau savarseste acum, de ingaduie Dumnezeu sa sufere in felul acesta. Uneori se savarseste pacatul acolo unde nici chiar omul care-l savarseste nu stie. Asa se intampla ca merge in intuneric, ca un orb, pentru ca nu are curajul sa se vada pe sine la lumina si sa spuna : " Am pacatuit, Doamne ! "

Diavolul, cu cat trece timpul si se apropie de sfarsitul sau, cu atat intareste mai mult razboiul si se sileste ca sa ne duca pe toti in iad.

Acum, mai ales in timpul Postului Mare, care se apropie, neobositii diavoli ne aduc multe ispite si nenumarate tulburari. Pentru ca si noi in timpul acesta ii atingem mai mult, prin post si rugaciune, de aceea acestia devin mai salbatici impotriva noastra. Ingrijeste-te sa castigi cununi pe terenui acesta de lupta. Trebuie sa devii mai viteaz. Sa te lupti piept la piept cu acesti netrupesti vrajmasi. Nu te teme de ei.

Tu nu vezi cati cad cu fiecare rugaciune pe care o spui, cati o iau la fuga. Tu vezi numai cat esti tu de ranit in aceasta lupta, dar sa stii ca si ei sunt loviti si sufera. La fiecare act de rabdare al nostru se indeparteaza in fuga si la fiecare rugaciune sunt raniti serios. Sa nu te astepti ca, in timpul razboiului, tu sa arunci asupra lor sageti si gloante, iar acestia sa arunce spre tine lucum si ciocolata.

Adu-ti aminte de ceea ce scriai la inceput. Spuneai ca ai imbracat haina monahala ca pe o armura, ca sa pornesti la lupta impotriva incepatoriilor si puterilor intunericului. Lupta-te ca sa nu-ti incalci fagaduintele.

Capitolul XVII.

In timp de ispita nu-ti parasi locul

Iubitul meu fiu, bucura-te impreuna cu intreaga obste cu bucuria sfanta a Domnului nostru Iisus Hristos.

Astazi este sarbatoarea Sfantului Haralambie. Ieri am aflat ca a venit postasul si fratele a mers la posta sa ia mandatul si scrisoarea recomandata. Va rog sa nu mai trimiteti recomandate, pentru ca ne este greu sa mergem de aici la Dafni. Si, in plus, asa cum stau acum lucrurile, este prea mare cheltuiala noastra de fiecare data.

In legatura cu deschiderea scrisorilor, se pare ca unii cred ca eu scriu duhovnicilor lor despre greselile lor si de aceea le deschid, ca sa vada ce scriu. Despre aceasta insa nu ma nelinistesc deloc. Nici voi sa nu va nelinistiti. Sa-si vada fiecare de sufletul sau. Fiecare vom da socoteala, nu numai pentru faptele ingaduite sau neingaduite, ci si pentru cuvintele pe care le rostim sau pentru gandurile gresite care ne trec prin minte.

Pune metanie parintelui tau si transmite-i multumirile mele pentru ca te-a dezlegat de canon. De acum sa fii mai atent, deoarece greselile aduc durere si canonul este cu osteneala multa. Sa-ti spuna ceva duhovnicul si tu sa nu mergi unde-ti spune sau sa nu raspunzi este mare desconsiderare si dispret fata de acela. Acest lucru nu se justifica in nici un fel pentru cel care a doua zi trebuie sa vada iarasi fata parintelui sau. Acest lucru l-ar putea face numai acela care este hotarat si pregatit sa plece si sa nu-l mai vada. Altfel, cel care ramane cu ce ochi va putea sa-l mai priveasca pe parintele sau duhovnicesc ? Cum va mai putea sa-i vorbeasca, sa-i ceara binecuvantarea ?

Ia aminte, fiul meu, ca aceasta este mandrie invartosata si cuget lipsit de smerenie. Cand se intampla, ca om, sa fii obosit sau bolnav sau sa te apese peste masura slujirea ta, spune-i parintelui tau cu smerenie. Explica-i fara viclenie, cu constiinta dreapta, si el va sti cand sa faca pogoramant. Stie cand sa-ti usureze sarcina pentru a nu obosi peste masura si pentru a nu ajunge a fi pagubit in loc sa te folosesti.

Invata sa asculti desavarsit si fara conditii. Sa nu-l indatorezi pe parintele tau, deoarece la sfarsit, intr-un fel sau altul, tot tu vei plati aceste datorii. Nu incarca pentru lucruri neinsemnate nota de plata a sufletului tau.

Daca ai fost biruit si ai cazut o data, fii treaz si privegheaza tot restul vietii fata de aceasta patima. De acum inainte, ispita va sta mereu aproape. Oricare ar fi razboiul in care a fost biruit o singura data - chiar daca ar trece o suta de ani - numai ce se apropie omul de lucrul acela in care a fost biruit, de indata il arunca la pamant din nou.

De aceea iti spun tie si tuturor fratilor ca in fiecare razboi cu vrajmasul trebuie sa iesi biruitor. Sau sa cazi pe campul de lupta, sau sa biruiesti cu ajutorul lui Dumnezeu. Alt drum nu exista.

In timp de ispita nu-ti parasi locul tau. Nu dezerta. Nu cauta sa arati altuia greseala. Nu cauta dreptatea. Ci, pastrand tacerea pana la moarte, vei putea trece este ispita si peste orice tulburare.

Dupa ce va trece ispita si va veni pacea desavarsita fie ca esti duhovnic, fie ucenic - atunci poti sa arati fara patima si paguba sufleteasca si folosul. In felul acesta se zideste virtutea.

Toate ispitele si necazurile sunt biruite prin rabdare. Adu-ti aminte de numele acelora care au rabdat pana moarte in timp de ispita, pana cand in gura lor saliva s-a schimbat in sange pentru ca nu voiau sa vorbeasca, sa carteasca. Pe acestia sa-i ai la mare evlavie si sa-i cinstesti ca martiri, ca marturisitori. Pe unii ca acestia eu ii iubesc nespus, ii cinstesc si pentru ei sunt gata, in dragostea lui Hristos, sa-mi vars in fiecare zi si ultima picatura de sange. Ii vezi ca, in timp ce sufera, prefera sa moara de o mie de ori, decat sa scoata din gura lor vreun cuvant aspru, rece. Si cand ii inabusa oamenii, si cand ii copleseste nedrepatea, si cand ii apasa propriul gand, acestia, luptandu-se, slabesc si cad ca morti. Si inca se mai lupta cu mintea impotriva ispitelor si iau asupra lor toate greutatile, suferind si suspinand. Nimic altceva nu doresc mai mult si nu iubesc mai mult decat sa aud ca aveti rabdare in ispite. Dumnezeu nu are nevoie de lucrarea omului. Se bucura insa si-l place nespus atunci cand, din dragoste pentru El, patimim si suferim martiriul. De aceea ne si incununeaza ca pe niste atleti, ne daruieste cu imbelsugare harul Sau.

As fi vrut sa scriu trei cuvinte, sau chiar carti. Una sa contina numai urmatorul lucru : ca omul este nimic. Alta sa arate ca : in toate si peste toate este Dumnezeu de Sine slavit. Iar a treia : Sa rabzi totul pana la moarte. De esti tanar sau batran, de te-ai luptat ani multi, daca nu rabzi pana cand iti dai sufletul, ca niste carpe vor fi socotite faptele tale in fata lui Dumnezeu.

Asadar, cunoaste-te pe tine insuti ca esti un nimic. Aceasta este existenta ta : nimic. Originea ta este tarana, iar puterea care-ti da viata este suflarea lui Dumnezeu. Toate sunt ale lui Dumnezeu. Cunoaste-te pe tine insuti ca esti nimic si sa induri ispitele pentru a fi scutit de acestea si sa devii dumnezeu dupa har pentru ca esti suflare a lui Dumnezeu.

Striga des la Tatal tau pe care Il ai totdeauna alaturi de tine si care nu lipseste niciodata. Este mai aproape de tine si decat miscarea propriului tau cuget, este in rasuflarea, in mintea, in cuvantul tau. Dumnezeu le cuprinde pe toate. In El traim, suntem tinuti in bratele Sale, oricat am fi de murdari si neintelepti. Tatal tau Cel ceresc este prezent si vede totul. Tu de ce nu-L vezi ? De ce pacatuiesti ? De ce faci neascultare ? De ce intristezi pe Datatorul de viata ? In timp ce Acesta te vede, sufera din pricina ta si trece cu vederea multe, tu esti orb. Roaga-L pe Acesta, indurand ispitele pe care ti le trimite, si iti va deschide ochii sa-L vezi. Atunci vei striga impreuna cu Iov : " Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6).

Capitolul XVIII.

Din nou m-am sculat si am pornit lupta impotriva tuturor duhurilor rele

Ceea ce ti s-a intamplat, fiule, arata ca esti plin de slava desarta foarte mare. Ai o prea buna parere despre tine. Din aceasta cauza nu poti dobandi duhul pogoramantului, al smereniei. Crezi despre tine ca nu vei mai cadea, ca nu vei mai face neascultare, ca nu vei mai primi nici un fel de instrainare, ci vei trai, de acum incolo, viata fara de prihana, lucru care nu este in firea oamenilor.

Si s-a spus deja ca bolesti de multa necunostinta, care la randul ei naste ingamfare. Asadar, ia aminte, fiul meu, si fugi de necunostinta, caci aceasta este maica oricarui rau. Necunoasterea binelui este intunecime a sufletului. Si daca omul nu lupta impreuna cu Hristos, care este Lumina, nu poate sa se izbaveasca de stapanul intunericului, Diavolul.

Iata, eu - martor imi este Domnul, cei ce face sa piara mincinosii si minciunile lor - de peste douazeci si cinci de ani ma lupt in lume cu tarie, pana la sange, cu demonii. Am coborat in adancul marii, gol de orice iubire de sine si de orice vointa proprie, pentru a afla Margaritarul de mare pret. Am intalnit Pe Satana insusi, cu toata armata lui, si am cunoscut toata stiinta si tot mestesugul lui. Si prin smerenie l-am legat si l-am intrebat : " De ce ai atata inversunare impotriva noastra, a oamenilor, si lupti cu atata manie pentru a ne birui ? " Si mi-a zis : " Pentru ca sa am tovarasi multi in iad si sa ma mandresc in fata Nazarineanului ca nu sunt eu singurul calcator de lege, ci sunt multi impreuna cu mine.

Am urcat la ceruri prin harul dumnezeiesc si vederea duhovniceasca si am vazut frumusetea de negrait a Raiului, pe care l-a pregatit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc pe El.

Dupa toate acestea mi s-a luat harul putin cate putin si picioarele mele s-au inmuiat. Am cazut in putina nepurtare de grija si am fost prins de somn ca intr-o inchisoare si am fost lipsit de multe bunuri duhovnicesti. Dupa putin, iarasi m-am sculat si am pornit razboi si lupta sangeroasa. Si biruind, din nou am cazut in somnolenta. Iarasi maica tuturor relelor nepurtarea de grija, mi-a inmuiat oasele. Cu toat acestea, am reusit sa ma ridic din nou si sa pornesc razboiul impotriva tuturor duhurilor rele.

Opt ani m-am luptat la inceput cu patimmle trupesti. Nu dormeam culcat, ci in picioare, rezemat intr-un colt sau sezand pe scaunel. Ma bateam pe mine insumi de doua-trei ori pe zi, oftand si plangand, pentru ca Dumnezeu sa-si faca mila de mine si sa-mi ridice razboiul, pana cand S-a milostivit Cel Atotmilostiv si a pus capat inversunarii lui Satan. Ia aminte ! Nesfarsitele mele patimiri povestindu-ti-le acum foarte pe scurt nu-ti dau decat o picatura din mare. In fiecare noapte cete intregi de demoni, cu ciomege, cu securi si cu orice altceva ar fi putut provoca vatamare, m-au supus la torturi groaznice opt ani la rand. Unul ma apuca de barba mea micuta pe atunci, altul de par, altul de picioare, de maini - toate relele si chinurile posibile. Toti strigau ca iesiti din minti : " Strangeti-l de gat, omorati-l ! " Numai cu numele lui Hristos si al Maicii Domnului il alungam. Puterea lor se risipea ca fumul. Pana cand S-a milostivit de mine Dumnezeu si m-a scos din adancul si din prinsoarea chinurilor. Iata acum, fiul meu, devin ca unul fara de minte povestindu-ti toate acestea. Dar cred ca iti va fi de folos sa ti le spun pe cele din trecut si pe cele de acum.

Acum, asadar, cand ma simt batran ca si cand as avea o suta de ani, din cauza patimirilor si a caderilor mele celor multe, intai imi procur painea cu sudoare prin lucrarea mainilor mele, cum ai vazut din cele ce ti-am trimis. Apoi, vin frati de la diferite manastiri si schituri din Munte si, cu harul dumnezeiesc, le spun cele ce-mi sunt date de Domnul. Lucrez rugaciunea si imi indeplinesc fara lipsa indatoririle mele calugaresti. Noptile, dupa ce mintea obosste in rugaciune, scriu scrisori crestinilor care imi cer cuvinte folositoare. In ciuda tuturor acestora pe care le-ai auzit, cad in deznadejde pentru ca nu fac voia lui Dumnezeu.

Oare - plang si ma intreb - cine stie daca ceea ce fac eu este placut lui Dumnezeu, Domnul meu, sau daca nu cumva ma insel si, propovaduind altora, eu raman in nepricepere ? Caci imi este necunoscuta voia cea dumnezeiasca a Domnului. Cine cunoaste gandul Celui Atottiitor, sau cine se poate indrepta inaintea Lui ramanand in faradelegi ? Iar tu, fiul meu, pentru singura neascultare ai aruncat deja armele ! Pentru cuvantul unui singur demon ai parasit lupta ? Unde ai vazut, tu, iarna ? Unde ai vazut furtuna ? Unde plutoanele si batalioanele de demoni care sa te infricoseze ? De amenintarea unui singur demon te-ai speriat ? Sa nu crezi niciodata in ceea ce spune. Nu stii ca el este dintotdeauna mincinos si ca nu are nici un fel de putere asupra noastra, fara numai daca ne aflam in necunoastere plina de sine ? Acestia numai ne ameninta si ne infricoseaza, nu au insa putere asupra noastra. Daca nu au avut putere sa mearga in turma de porci, cum ne vor ispiti pe noi fara ingaduinta lui Dumnezeu ?

Asadar, invata sa ai cuget smerit si nu te teme deloc de cuvintele omului stapanit de demon. Avem marturie clara de la Domnul care, auzind pe demoni vorbind si spunand : " stim cine esti " desi spuneau adevarut Acesta i-a mustrat, invatandu-ne prin aceasta sa nu ascultam cuvintele celor demonizati, oricat ni s-ar parea de adevarate, deoarece prin gura omului vorbeste demonul. El poate sa spuna acum adevarul, apoi minciuna, pentru ca dintru inceput este mincinos si nu poate sta in adevar iar daca omul va da crezare celor spuse de el va ajun foarte repede de rasul si de batjocura demonilor.

Vino-ti in fire si alunga de la tine aceste gand. Omul smerit si de o mie de ori daca va cadea, de atatea ori se va ridica si va gandi numai la biruinta. Cel mandru, de indata ce cade in pacat, cade si deznadejde si, impietrindu-se, nu mai vrea sa se ridice. Deznadejdea este pacat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decat de orice altceva. Ea se risipeste de indata ce va fi marturisita duhovnicului.

Fiul meu, sileste-te spre tot lucrul bun ! Si daca incercand noi sa lucram binele cadem de multe ori, sa nu ramanem in cadere ci, sculandu-ne, sa cerem iertare de la Mantuitorul nostru. El, care a spus ucenicului sau sa ierte de saptezeci de ori cate sapte celui ce greseste, cum ar putea sa nu ne ierte ? Tocmai El, care a randuit aceasta ! Deci nu te teme. Ori de cate ori vei cadea, scoala-te si cere iertare prin preot. Si Cel Preabun nu va tine minte raul, pentru ca El nu tine manie. Cat sunt de departe rasariturile de apusuri, asa a indepartat de la noi faradelegile noastre !

Capitolul XIX.

Fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul !

Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta.

Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti atata ! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te ! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine sa se impiedice cei care alearga, dar daca se impiedica sa se ridice si sa continue alergarea. Este nevoie de multa rabdare si de pocainta in fiecare clipa.

Asadar, fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul ! Deoarece cu cat intarzii sa ceri iertare, cu atat mai mult dai timp celui rau sa-si intinda radacinile inlauntrul tau. Nu-l lasa sa prinda radacini !

Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba, fa metanie si spune : " Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab " . Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorui Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare !

Nu ascunde intristarea in inima ta, deoarece bucuria celui rau este intristarea, deznadejdea, din care se nasc multe si din care se umple de amaraciune sufletul. Cei care are puterea caintei imediat spune : " Am pacatuit, Parinte, iarta-ma ! " Si astfel alunga intristarea. " Sunt om slab - spune -, ce sa fac ? " Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj !

Numai atunci cand vine harul lui Dumnezeu poate omul sa stea pe picioarele sale. Altfel, fara har, mereu se clatina si cade. Curaj si nu te teme deloc !

Ai vazut cat a rabdat in ispita fratele despre care imi scrii ? La fel sa faci si tu. Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Lasa deoparte sfaturile nepurtarii de grija si ale lenevirii tale. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de pana acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asa vor trece si acestea, dupa ce isi implinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile ceie vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta : mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata cu premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si in nepurtare de grija. Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi. Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor.

Capitolul XX.

Nu deznadajdui; cu toti se intampla la fel

Ma doare sufletul si nori grei acopera inima mea. Mintea mea se opreste si inima mea tace iar mana imi este amortita din pricina ta. Sunt nedumerit si ma minunez cum de nu poti sa te silesti un pic.

Ah, daca ai si putut vedea durerea mea si lacrimile mele pentru tine ! Si cat sunt de nelinistit pana cand voi auzi ca te-ai ridicat si ai biruit pe vrajmas. Pentru ca nu esti tu cel care face aceste lucruri, ci cel viclean, razvratitul de diavol - Dumnezeu sa-l piarda o data pentru totdeauna !

Curaj, fiul meu. Ridica-te. Manie-te impotriva celui ce ispiteste, stiind ca el este cel care a nascocit tot viclesugul acesta. Nu te lasa. Lupta impotriva lui. Cand iti aduce in minte chipul acela, ia un bat si loveste-te tare peste fluierele picioarelor, ca sa piara pofta cea trupeasca. Ai sa plangi de durere, dar in felul acesta va disparea amintirea chipului din mintea ta. Vor disparea imaginile si inselaciunea imaginatiei.

Sa te temi mult de aceasta ispita, fiul meu. Pentru ca aduce murdarirea sufletului. Acest necurat trebuie batut fara mila. Aici, toti ucenicii mei tineri au un bat la capataiul lor si numai ce le vine gandul cel trupesc incep a se lovi ! Numai asa dispare pofta si immugureste sufletul. Alt medicament nu exista. Rugaciune, post si bataie. Astfel, mintea se curata si sufletul va intra usor in stare de rugaciune. Se inmoaie inima si primesti indrazneala in timpul rugaciunii.

Nu deznadajdui : cu toti se intampla la fel. Este razboi al ispitelor si va trece. Pentru ca te-ai luptat impotriva lui la inceput, acum, intrucat s-a micsorat zelul tau, el vrea sa castige terenul pierdut. Dar tu nu te lasa. Ridica-te, caieste-te si plangi.

Nu-ti aduci aminte de fratele acela care zicea demonului : " Chilia mea este ca o fabrica : trimiti un glonte, un glonte vei primi ". Deci lupta-te cu indarjire impotriva patimilor tale si in curand, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei fi izbavit.

Trebuie insa, mai intai, sa intelegi care este cauza ispitei. Acest lucru ti s-a intamplat deoarece ai lasat in mintea ta ganduri impotriva staretului si a obstii si a fratilor. Diavolul, ca mare mestesugar in cele viclene, aduce ura impotriva staretului si a fratilor, pentru ca sa rupa legatura dragostei. Aduce gand de dispret fata de cei ce traiesc in virtute, pentru a-i face sa inceteze rugaciunea. Pentru ca rugaciunea celor multi il leaga si-l face neputincios. Dea ceea cauta in orice fel si cu orice pretext sa-i izoleze pe cei credinciosi si sa-i separe de adunarea fratilor. Dupa aceea ii stapaneste si face cu ei ce vrea. Trebuie sa intelegi ca toate acestea sunt viclenii ale celui rau. De aceea, nu trebuie sa asculti ce-ti sopteste in gandurile tale. Ai grija sa nu te scoata din randuiala si din canonul tau, pentru ca atunci esti pierdut. Sa nu dai nici o sansa asteptarilor lui.

Astept sa-mi faci bucuria spunandu-mi ca l-ai plesit chiar peste fata. Eu voi pune acum pe toti fratii sa faca rugaciune pentru ca sa primesti putere de sus, desi eu nu incetez niciodata a ma ruga pentru tine. Acum o vom face impreuna. Tu poarta de grija celorlalte si nu deznadajdui.

Primeste aceste metanii, roaga-te si vei primi putere. Iubeste pe parintele staret si pe frati si nu te mai amari pe nedrept din cauza lor. Dragostea este, cu adevarat, mai puternica decat orice mestesug si putere ale vrajmasului.

Orice s-ar intampla, nu lua in seama nimic, din moment ce nu esti tu vinovatul. Nici tu nu i-ai deranjat pe aceia si nici aceia pe tine, ci ispita, care ne lupta pe toti si le amesteca pe toate, deoarece aceasta este lucrarea ei. Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata.

Dar iarasi spun si te rog sa iei seama la cuvantul meu : impreuna vom merge in Rai. Si daca nu reusesc sa te iau si pe tine, nici eu nu voi putea sa fiu acolo. Ia aminte din cuvinte marimea dragostei in Hristos Iisus Domnul nostru.

Capitolul XXI.

Pacatul mare sau mic se sterge prin adevarata pocainta

Imi scrii indoindu-te de faptul ca pacatul tau ar fi fost iertat. Iata ce spun Parintii despre aceasta.

Fiecare greseala pe care o va savarsi omul, daca se va pocai, pacatul i se va ierta, dar imaginea pacatului va ramane pana la cea din urma suflare. Cand il va lua somnul sau cand nu va mai purta de grija, vrajmasul ii va aduce imaginea in trezvie sau in timpul somnului, pentru a-i intina gandul, pentru a-l face vinovat de pacatele cele evchi sau fie si numai pentru a-i imprastia mintea. Nu vezi pe proorocul David, cand il mustra Natan pentru Batseba ? Striga : " Am pacatuit inaintea Domnului !" Si proorocul Natan ii spune : " Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta ". A fost iertat, deci, de indata. Cu toate acestea, toata viata lui a fost chinuit de acest pacat. Intai a murit copilul pe care l-a nascut Batseba. Apoi a pacatuit fiul sau fata de fiica lui Tamar. Dupa aceea l-a alungat fiul sau Abesalom ... Si toate acestea i s-au intamplat dupa ce a fost iertat de pacat. Desi pacatul se iarta, ramane canonul pe masura faradelegii.

Nu vezi pe Sfanta Teodora din Alexandria, care a trait ca monah ? A pacatuit, a plecat din lume, s-a cait si s-a sfintit. Si totusi, adulterul nu a fost uitat. Atunci cand s-au adus defaimari la adresa ei si a fost alungata, a crescut un copil strain, ea singura stiind numai ca este vorba de o defaimare. Dar si Sfantul Efrem ! Nu a fost bagat in inchisoare pentru ca a furat un vitel, desi era sfant cand a fost inchis ? " Da - i-a spus Domnul - acum nu ai furat, dar cand erai copil nu l-ai legat si a fost prins de o fiara salbatica. "

Prin urmare, desi omul este iertat pentru pacatul sau, ramane imaginea pacatului si lucrarea lui. Tu, deoarece te-ai lenevit in ultimul timp, a ingaduit Dumnezeu sa se intoarca ispita pentru a te trezi. Asa ca , scoala-te si striga : " Fiul lui David, vreau sa vad " si se va arata Iisus, Datatorul de lumina, trimitandu-ti lumina pocaintei si a cunostintei dumnezeiesti.

Fiul meu, nu ma intristez pentru cele trecute, ci ma bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvinteaza de catre cel mai mare, iar pacatul mic sau mare se sterge prin pocainta cea adevarata. Deci nu te uita inapoi, ci tinde spre cele viitoare.

Ma bucur foarte mult, fiul meu, ca ceri mereu sa inveti. Aceasta este marturie buna. Cand cineva cauta sa invete ceva trebuie sa si infaptuiasca din ceea ce invata. Nu se poate altfel. Dar chiar daca nu reuseste sa infaptuiasca nimic, stie macar ca sunt altii care lucreaza. Rusinat de aceasta, se va smeri si va cere de la Dumnezeu sa trimita peste el mila Sa cea bogata si sa-l intareasca. In felul acesta va ajunge si el in randul celor care reusesc sa lucreze virtutea.

Capitolul XXII.

Daca nu vrei sa patimesti inseamna ca nu vrei sa te ridici

Fiul meu preaiubit, sufletul meu ! De ce te lasi curpins de intristare ? De ce deznadajduiesti ? De ce te dai batut ? Asa de usor parasesti tu lupta ?

Dumnezeu a ingaduit demonilor sa te cearna putin, ca sa vezi tu insuti unde te afli. Sa se vada mandria, sa se smereasca inima ta. Sa afli ca esti om, sa te cunosti pe tine insuti. Sa privesti cu intelegere catre cei pacatosi si niciodata sa nu-i judeci. Cum vei cunoaste slabiciunea firii daca nu te vor trezi cocosii ? Daca dulcele Iisus nu si-ar retrage harul Sau, cum ai putea sa mai inveti arta artelor si stiinta tuturor stiintelor ? Acum esti nevoit sa inveti aceasta arta. Acum ai plata. Acum arati ca iubesti pe Hristos, nu atunci cand este harul cu tine. Ce dar vei ma