CAPITOLUL XXVIII

CUM CA LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

1) Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia. Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand : Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji ! Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis : voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc ? Zis-a acela : macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie : ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani. Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand : mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand : nu ! Nu-mi zice astfel de cuvinte ! Spune-mi eu ce te-am mahnit si ma indreptez !

Iar el zicea : nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea : ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti.

Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea : nu doresc sa fiu cu tine singur ! Gloate voiesc ! I-a zis Evloghie : eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis : vai mie ticalosului ! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar ! Si scuturandu-se, iarasi a strigat : nu voiesc, nu voiesc ! In targ voiesc ! O, sila ! Arunca-ma unde m-ai gasit ! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul. Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele ( precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata ).

Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numete acesta. Iar el iarasi a zis : tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria ! Atunci i-a raspuns Evloghie : ce poruncesti, rogu-te ? I-a zis lui Antonie : de ce ai venit aici ? A raspuns Evloghie : Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit. Zis-a sfantul : stiu pentru ce ai venit ! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei ! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul : omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc ! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura. Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru : il lepezi, Evloghie ? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el ? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici : bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate ? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie ? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai ? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta ? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis : duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit ! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi. Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.

ADAUS

1) In lavra numita a lui Eptastomu, si care era departe de lavra cuviosului Sava, cam de sapte stadii, era un sihastru minunat, cu numele Ioan si avea si un ucenic care rabdand rautatite ce i se faceau de catre persi in Sfanta Cetate a lui Dumnezeu, il ruga pe batranul sa-i spuna, daca va fi luata cetatea de catre vrajmasi. Iar el intai se lepada, zicand : de unde sa stiu eu despre aceasta, fiind om pacatos ? Dar de vreme ce tanarul sta si se ruga, vrand sa stie, i-a zis batranul lacrimand : fiindca te vad, o fiule, ca voiesti mult sa stii despre aceasta, iti voi spune cate mi-a aratat Dumnezeu. Mai inainte de aceste cinci zile, ma gandeam la aceasta si rugandu-ma m-am vazut rapit inaintea sfantului loc al Golgotei si tot norodul impreuna cu clerul striga : Doamne miluieste ! Cautand eu, L-am vazut pe Domnul nostru Iisus Hristos pironit pe Cruce si pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Stapana lumii, rugandu-se pentru norod. Iar El se intorcea de la norod, zicand : nu-i voi asculta, caci Mi-au spurcat Jertfetnicul ! Deci, asa strigand noi cu suspinuri : Doamne miluieste !, am venit la biserica Sfantului Constantin. Eu ducandu-ma sa ma inchin la locul in care s-au aflat cinstitele lemne ale cinstitei si de viata facatoarei Cruci, am vazut ca iesea din locul acela noroi si curgea in biserica iar doi oameni incuviintati stateau acolo. Acestora le-am zis : nu va temeti de Dumnezeu, ca nu putem nici sa ne rugam din pricina noroiului ? De unde este aici atata putoare ? Si ei a raspuns : din faradelegite clericilor locului acestuia. Atunci am zis catre dansii : nu puteti curati noroiul, ca sa fim slobozi sa ne rugam ? Au raspuns : crede, frate, ca nu se vor curati cele de aici in alt chip, decat prin foc. Acestea zicand, batranut a lacrimat. Si i-a zis iarasi ucenicului : iti spun, fiule : s-a hotarat sa mi se taie capul si mult m-am rugat sa fiu iertat si mi s-a descoperit ca este hotarare si trebuie negresit sa se indeplineasca. Pe cand inca vorbea batranul acestea, au venit barbarii asupra lui si ucenicul speriindu-se a fugit iar batranul prins fiind i s-a taiat capul. Dupa ce s-au dus barbarii, intorcandu-se ucenicul si aflandu-l pe batran mort, a plans cu amar si luandu-l l-a ingropat impreuna cu parintii. ( + ) 2) Erau doi frati mireni in Constantinopol, foarte evlaviosi si care posteau mult. Deci unul venind la Rait, s-a lepadat de toate si s-a facut monah. Dupa catava vreme a venit si fratele lui cel mirean, in Rait, ca sa-l vada. Si zabovind la dansul, l-a vazut pe fratele sau monahul, mancand la al noualea ceas. Si smintindu-se i-a zis : cand erai mirean, nu mancai inainte de a apune soarele. Atunci i-a zis lui monahul : cu adevarat, frate, cand eram in lume, ma hraneam din urechile mele, caci slava desarta si lauda oamenilor mult ma hraneau si-mi usurau osteneala nevointei.

3) Zis-a unul din fratii sfinti : cand ne rugam catre Domnul, zicand : " nu ne duce pe noi in ispita ", nu zicem ca sa nu ne ispitim, caci acest lucru este cu neputinta, ci ca sa nu fim inghititi de ispita, facand ceva neplacut lui Dumnezeu, caci aceasta este a nu intra in ispita. Sfintii mucenici ispitindti-se prin chinuri si nebiruindu-se, nu au intrat in ispita. Dupa cum nici cel ce se lupta cu vreo fiara pana cand nu va fi mancat de ea, nu cade in ispita. Dupa ce va fi mancat, atunci va intra in ispita.

SFARSIT

si lui Dumnezeu slava !