|
CAPITOLUL VIIII
PENTRU GANDURILE CELE DE HULA CARE VIN IN INIMA OMULUI, HULITOARE SPRE
DUMNEZEU, SPRE PREACURATA FECIOARA MAICA LUI HRISTOS DUMNEZEU, SPRE SFINTII
LUI DUMNEZEU SI SPRE SFINTELE TAINE
INTREBARE ( + )
( + ) Din ale lui Anastasie Sinaitul, putin schimbata.
1) Oare, de unde se intampla de vin si intra in inima omului, fara de voia
si invoirea lui, niste ganduri rele, necurate si hulitoare spre insusi Domnul
Dumnezeu si spre Preacurata si Pururea Fecioara Maria, Maica lui Hristos
Dumnezeu si spre sfintii lui Dumnezeu in vremea rugaciunii si in vremea
cuminecarii cu Sfintele Taine ? Pentru care multi au cazut intru
deznadajduire, socotindu-se pe sine fara Dumnezeu si mai rai decat paganii si
decat dobitoacele cele necuvantatoare, atat de mult, incat de aceea nici
crestini nu se mai socuteau a fi si multi de aceasta suparare s-au oprit de
la Sfanta Impartasire. Unii au vrut ori sa sara in apa sa se inece, ori
intr-alt chip sa se omoare, socotindu-se ca ei nu mai au iertare de pacatul
acesta, nici nu mai este nadejde de mantuirea lor, pentru ca au hulit pe
Insusi Domnul Dumnezeu, aducandu-si aminte si socotind cuvantul Domnului ce
este scris in Sfanta Evanghelie, care zice : tot pacatul si hula se va ierta
oamenilor, iar hula care este asupra Duhului Sfant, nu se va ierta, nici in
acest veac, nici in veacul ce va sa fie. Deci, de unde vin in inima omului
niste ganduri rele si spurcate si hulitoare de Dumnezeu, ca acelea care sunt
fara voia omului ? Si in ce chip poate omul sa se izbaveasca si sa scape de
pieirea acelor ganduri pierzatoare de suflet ?
RASPUNS
2) De acea ispita, de vei citi cu luare aminte, vei afla folos, ca ispita ca
aceea se intampla la multi daca-l sloboade Dumnezeu pe diavol, ca sa-i
ispiteasca pentru inaltarea si mandria lor, ca sa-i smereasca si sa-si vina
intru cunostinta, sa-si cunoasca neputinta lor si sa se pocaiasca de mandria
lor. Iar unora fiind smeriti si cucernici, li se intampla lor o ispita ca
aceea, din zavistia si pizma vrajmasului diavol. Pentru aceea si multora din
prea cuviosii parinti care traiau prin pustie cu multa infranare si
pustniceasca viata, li se intampla lor de cadeau in acea boala si in ispita
diavoliceasca a gandurilor rele si hulitoare asupra dumnezeirii. Precum zice
sfantul Ioan Scararul si alti sfinti parinti, ca de multa suparare si scarba
ce aveau pentru acele ganduri diavolicesti hulitoare de Dumnezeu, cadeau in
deznadajduire, intru slabicinie si boala sufleteasca si trupeasca, incat li
se vestejeau si li se schimbau fetele de multe osteneli, foame si sete, rabdare
cu privegheri si rugaciuni, ca doar s-ar izbavi de acele ganduri hulitoare,
dar nu se puteau izbavi. Si cand le veneau lor acele ganduri hulitoare asupra
lui Dumnezeu, li se parea ca se va desface pamantul si-i va inghiti, sau va
cadea foc din cer si-i va arde. Dar toate le patimeau si le rabdau pentru
nesocotinta, nestiinta si nepriceperea lor, ca nu se socoteau, nici stiau,
nici pricepeau aceasta, ca tot adevaratul dreptmaritor crestin care se teme
de Dumnezeu si face poruncile Lui, nevinovat este de niste ganduri spurcate,
rele si hulitoare de Dumnezeu ale vicleanului diavol care nu sunt cu voia si
invoirea omului, ci sunt niste navaliri diavolesti asupra omului, fara de
voia lui. Pentru care ganduri omul nu are nici o vina sau pacat, nici pedeapsa
de la Dumnezeu, fiindca omul nu le primeste nici nu le urmeaza lor, ci ii cad
lui napasta. ( caci cum ar putea cineva din crestini sa-L huleasca pe
Dumnezeu, Caruia i se inchina si i se roaga ? Noi crestinii Aceluia ne
inchinam si ne rugam si-L binecuvantam ziua si noaptea, in toata vremea si in
tot ceasul. Aceluia ii multumim si pe Dansul il preamarim. Aceluia ii slujim,
pe Acela il chemam pururea intru ajutorul nostru, inaintea Lui stam si il
rugam si pe El Unul il stim Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intr-o
Dumnezeire, slavit de toata faptura. Pentru Acela toate chinurile si
mucenicia cu bucurie le primim, le rabdam si le patimim. De aceea suntem
necajiti si suparati si luptati de vrajmasi, pentru Acela suntem goniti,
pentru Acela ne lepadam de lume si de toate cele ce sunt intr-insa. De aceea
ii lasam pe parintii, fratii si surorile noastre si ne lasam sotiile si fiii
nostri inca si viata noastra si trupul nostru le dam la munci si la pedepse
cu osardie. Cum s-ar putea ca sa hulim si sa graim de rau si sa-L ocaram pe
Dumnezeul nostru, pentru care in toate zilele murim ? Insa acele ganduri rele
si hulitoare sunt ispitele vicleanului duh ai satanei, care vrea sa ne
sminteasca si sa ne desparta pe noi de Dumnezeul nostru. Nimeni nu poate sa
faca aceasta precum mai sus am zis, sa se inchine lui Dumnezeu si sa-L
huleasca, nici elinii cei pagani. Nici chiar diavolii, care ne aduc si ne
arunca in inimi ganduri rele si hulitoare ca acelea, nu indraznesc sa-L
huleasca pe Dumnezeu. Precum despre aceasta marturiseste sfantul Apostol
Iacov, fratele Domnului, zicand : tu crezi ca este un Dumnezeu si bine faci,
ca si dracii cred si se cutremura. Deci,lucru aratat este, ca ei nu
indraznesc sa-L huleasca. Inca si de Domnul Hristos cu frica si cu cutremur
se rugau sa nu-i trimita pe ei in chinuri si Il marturiseau si Il graiau de
bine, zicand : ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu ? Ai
venit mai inainte de vreme sa ne muncesti ? Stimu-Te pe Tine cine esti,
Sfantul lui Dumnezeu. Precum de aici este aratat si cunoscut lucru ca
diavolii, vrajmasi fiind neamului omenesc si avand pururea mare pizma si
zavistie asupra noastra, arunca aceste ganduri spurcate si hulitoare de
Dumnezeu in inima omului, socotind vrajmasul caci cu acele ganduri hulitoare
asupra Dumnezeirii, ar putea omul sa se scarbeasca si sa se deznadajduiasca
de mantuire, si cu aceasta sa-l desparta si Sa-l indeparteze de Dumnezeu. Dar
noi crestinii si credinciosii lui Hristos, pentru acele ganduri straine ale
vrajmasului diavol, nici o osanda, cercetare, sau pedeapsa nu avem de la
Dumnezeu. Ca de ar fi ale noastre si din inima noastra acele ganduri
hulitoare, pe care le-am grai noi si le-am zice cu gura noastra, am fi
vinovati. Ci noi mai mult voim sa fim arsi in foc decat sa graim cu gura noastra
cuvinte de hula asupra Dumnezeului nostru. De acestea noi instiintandu-ne si
incredintandu-ne, nici intr-o seama sa nu bagam acele ganduri, ci cand iti va
aduce diavolui si va arunca in inima ta niste ganduri hulitoare ca acelea,
sa-i zici si sa-i raspunzi in gandul tau asa : sa se intoarca boala ta pe
capul tau si pe crestetul tau si hula ta sa se pogoare asupra ta, viclene
diavole si duhule necurate ! Iar eu, Domnului Dumnezeului meu totdeauna ma
inchin, il laud si il slavesc si niciodata nu-L voi huli, caci cum as putea
eu sa hulesc si proslavesc pe Domnul Dumnezeul meu ? Cum as putea sa-L
ocarasc cand in toate zilele si in tot ceasul, cu tot sufletul si inima mea
il preamaresc si il rog pe Dansul ? Iar hula ta, viclene diavole, sa se
intoarca pe capul tau ! Si in acest chip poti sa te izbavesti de acea ispita
diavoleasca, nesocotindu-le si nebagand in seama acele ganduri ale lui, ci
ocarandu-l si batjocorind pe vrajmasul diavol, stiind si cunoscand noi ca de
la el si ale lui sunt acele ganduri hulitoare iar nu de la noi, nici ale
noastre. Ci de la noi si ale noastre sunt alte ganduri si patimi care se
nasc, adica : curvia, preacurvia, imbuibarea pantecului, betia, zavistia,
mania, pizma, iubirea de argint, clevetirea, invrajbirea, scumpetea, nemilostivirea,
tirania, minciuna si altele asemenea acestora. Aceste patimi sunt din voia
noastra, de le vom face ori de nu le vom face. Si de le vom gandi ori de nu
le vom gandi, in cele ce facem noi cu voia noastra, vinovati si gresiti
suntem inaintea lui Dumnezeu si numai de acele patimi si pacate si ganduri
rele vom fi si noi cercati si intrebati, care sunt sub puterea si stapanirea
si voia noastra. Iar de cele ce nu sunt in voia si stapanirea noastra, nu vom
fi cercati, nici intrebati si gandurile cele hulitoare de Dumnezeu nu sunt in
voia si stapanirea noastra, ci sunt niste lucruri straine ale diavolului,
pentru care ganduri noi nevinovati suntem. Cade-se a sti ca aceste ganduri
hulitoare de Dumnezeu, nu le duce diavolul sa le arunce in inimile
necredinciosilor pagani si ereticilor, pcntru ca spre aceia nu are el
zavistie, nici pizma, nici razboi fiindca ei, cu necredinta si eresul lor,
nu-i sunt potrivnici, ci ii sunt supusi. Ci toata silinta si nevointa lui
este impotriva dreptmaritorilor crestini, ca sa-i impiedice si sa-i
sminteasca din credinta lor, sa-i scarbeasca, sa-i deznadajduiasca, sa-i
departeze si sa-i instraineze de Dumnezeu. Ca ne spunea un parinte oarecare
din Schit, ca multa scarba si suparare avea de spurcatele si hulitoarele de
Dumnezeu ganduri diavolesti. Iar odata nestiind ce sa mai faca de mare scarba
si suparare ce avea din acele ganduri dracesti, a mers la fericitul Petru,
arhiepiscopui Alexandriei si mucenic si s-a jeluit lui si i-a spus toata
scarba si supararea ce o are din pricina acelor ganduri hulitoare asupra
Dumnezeirii si asupra credintei crestine. Iar fericitul arhiepiscop i-a
raspuns, zicand : mergi, fiule si te ingrijeste pentru alte greseli ale tale,
iar acel pacat pentru gandurile hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei
crestinesti care zici ca te supara, lasa-l sa fie asupra mea. Ca tot
crestinul dreptmaritor, care slujeste si se inchina lui Dumnezeu cu credinta,
nu este vinovat de acele diavolesti ganduri hulitoare de Dumnezeu, ci diavoul
le arunca in inima omului fara voia lui, pentru pizma si zavistia lui cea
mare, ce o are asupra omului crestin.Ca si mie fiule, odata mi s-a intamplat
de ma suparau gandurile hulitoare si mergand m-am jeluit si i-am spus
sfantului Pafnutie marturisitorul si mucenicul. Iar el m-a intarit, zicand
asa : cand m-au prins pe mine prigonitorii si m-au dus sa ma munceasca pentru
marturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecata si munca, cand ma
chinuiau si imi ardeau trupul pentru Domnul Hristos si cu carlige de fier ma
strujeau, vicleanul diavol imi aducea ganduri de hula catre Dumnezeu, iar eu
ii raspundeam cu manie, zicand : o, duh viclean si necurat, eu sufletul si
trupul si toata viata mea mi le dau chinurilor si mortii pentru Dumnezeul meu
si tu imi aduci mie ganduri de hula catre Domnul Dumnezeu ? Ca de L-as huli
pe Domnul Dumnezeul meu, dupa vicleanul si vrajmasescul tau sfat, nu mi-as da
trupul si sangele chinurilor si focului pentru Dansul; ci hula sa se intoarca
pe capul tau, viclene diavole ! Acestea spunandu-le fericitul Petru
arhiepiscopul, acelui parinte, l-a mangaiat si l-a intarit. Deci, din atata
putem noi sa cunoastem, ca acele ganduri diavolesti hulitoare asupra
Dumnezeirii, nu se pot goni cu altceva nici intr-alt chip nu se poate izbavi
omul cel suparat de dansele, fara numai sa nu le bage niciodata in seama. Ca
nu pot nimic sa-ti strice tie acelea, fiindca acele ganduri nu sunt de la
tine, ci de la diavol. Pentru aceea tu n-ai sa dai seama de acele ganduri. Si
prea cuviosui parintele nostru Pamvo, ne spunea noua, zicand : eu, fiilor,
traind in adancul pustiului si rugandu-ma lui Dumnezeu pentru iertarea si
indreptarea vietii mele, odata mi-a adus si mi-a aruncat diavolul in inima
ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu si a sfintilor Lui si foarte tare ma
suparau. Iar eu nestiind ce sa fac de scarba si supararea ce aveam, am
inceput cu osardie a ma ruga lui Dumnezeu sa goneasca si sa departeze de la
mine aceste ganduri rele. Si cu asa de mare osardie rugandu-ma lui Dumnezeu,
am auzit glas de sus graindu-mi asa : Pamvo, nu avea nici o grija de pacatele
straine, ci de ale tale ingrijeste-te ca acele ganduri hulitoare sunt ale
vicleanului diavol.
3) Un frate l-a intrebat pe unul din parinti despre gandul hulei, zicand : se
necajeste sufletul meu, avvo, de dracul hulii, ci fa mila si spune-mi, din ce
mi se intampla si ce voi face ? Raspuns-a batranul : un gand ca acesta ni se
intampla noua din clevetire, defaimare si osandire, dar mai vartos din
mandrie si dintru a-si face cineva voile sale si a se lenevi in rugaciunea sa,
si din manie si iutime care sunt semne ale mandriei, caci aceasta ne arunca
pe noi in patimile ce s-au zis si de acolo se naste gandul hulii si de va
zabovi in suflet il da dracul hulii la cel al curviei si de multe ori il
aduce pana la iesirea din minti, iar de nu se va destepta omul, piere.
|